main logo
1786

Netflix confirmă: Squid Game va avea un nou sezon. Trailerul oficial

„Squid Game” este, poate, cel mai popular serial Netflix din ultima perioadă. Scenariul excepțional și punerea în scenă a acestuia au reușit, împreună, să adune laolaltă o bază considerabilă de fani.

Netflix confirmă: Squid Game va avea un nou sezon. Trailerul oficialFoto: variety.com

Firește, modul în care primul sezon din „Squid Game” s-a încheiat a lăsat loc de interpretare, astfel că apariția celui de-al doilea sezon al acestui serial fenomen era, până la urmă, doar o chestiune de timp. Netflix a confirmat intrarea în producție a acestuia, publicând și un trailer care dă noi indicii în legătură cu modul în care ar putea să continue acțiunea, transmite Știri.md cu referire la Playtech.ro.

Ba mai mult decât atât, putem anticipa că acest serial va avea parte de mai multe sezoane, pe viitor.

„Squid Game” s-ar putea să nu se oprească la două sezoane

În mod evident, acest serial s-ar putea să primească mult mai multe sezoane, de vreme ce succesul primului a fost unul demn de toate recordurile. Iar atunci când vine vorba despre inventivitatea creatorilor sud-coreeni, avem toată încrederea că aceștia vor găsi continuarea ideală și logică a poveștii, astfel încât noile sezoane să nu dezamăgească, comparativ cu primele.

„Este atâta presiune, atâtea cereri și atâta dragoste pentru al doilea sezon încât am impresia că nu ne lăsați de ales, dar da, vă confirm că va fi un al doilea sezon”, a spus regizorul Hwang Dong-Hyuk despre „Squid Game”.

Ba mai mult, tot ei, sud-coreenii, au știut mereu când să se oprească, atunci când popularitatea unei producții a scăzut. Ne încredem că acest lucru se va întâmpla și acum, dacă va fi, la un moment dat, cazul.

„Squid Game” spune povestea mai multor personaje ce vin din medii diferite, unite de același scop: să câștige un premiu de 33 de milioane de euro, participând la o competiție formată din jocurile copilăriei, duse la extrem.

Rând pe rând, jucătorii sunt eliminați din joc, iar pe măsură ce aceștia dispar, suma din bolul uriaș, destinată câștigătorului, se mărește.

Trailerul sezonului al doilea din „Squid Game”:

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării