Moldoveanca Victoria Peșterean a cucerit scena de la SuperStar România
Opt concurenți curajoși și cu voci incredibile au pășit, weekend-ul trecut, pentru prima dată în cariera lor, pe una dintre cele mai mari scene de la Arenele Romane și au interpretat câte două piese în fața celor prezenți în public și a juraților.

Victoria Peșterean, moldoveancă, și Ana Stănciulescu au fost cele care i-au convins pe toți și s-au calificat direct în etapa următoare a SuperStar România, show care poate fi privit și la Pro TV Chișinău, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
Încurajați de Theo Rose și jurizați de Smiley, Raluka, Carla's Dreams și Marius Moga, concurenții au dat tot ce au avut mai bun pentru a prinde un loc în live-uri.
Cea care a profitat de încrederea lui Smiley și a primit wild card-ul de la el a fost Maria Ojică.
„Cred foarte mult în vocea Mariei. E unică în concurs”, a spus juratul înainte de a-i oferi șansa de a ajunge la votul publicului.