Imagini de la nunta lui Corneliu Botgros: Urarea socrului mare și ținutele invitaților de onoare
Sărbătoare frumoasă în familia Botgros. Corneliu și aleasa inimii sale, Angela, au jucat o nuntă ca la moldoveni, cu tradiții și obiceiuri frumoase, muzică bună și oaspeți dragi sufletului lor.
Aranjamentele florale deosebite, candy barul delicios, băuturile aromate se pliau perfect cu tinerii însurăței, care erau mai emoționați ca niciodată, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.
„Felicitări, dragilor, și casă de piatră! Ce faceți? Cum vă simțiți? A sosit ziua cea mare!”
„Mulțumesc frumos! Da, e o zi importantă pentru noi, pentru părinții noștri, pentru nașii noștri și pentru rudele apropiate, invitați.”
„Angela, ești o mireasă foarte frumoasă. Cât timp ți-a luat să te aranjezi?”
„Mulțumesc frumos! Dacă sincer 2 luni, maxim 3”.
„Poți spune că aceasta este rochia visurilor tale?”
„Da, sigur! Am avut ajutor, designerul nostru. Sigur, este rochia visurilor mele”.
„Corneliu, ce i-ai zis Angelei când ai văzut-o pentru prima dată în rochie de mireasă?”
„Am rămas plăcut surprins. Pentru mine ea este cea mai frumoasă mireasă”.
„Bună! Cel mai important invitat!”, a zis Angela și și-a cuprins bunicul.
Corneliu Botgros și-a ales ținuta din mai multe costume propuse de către soția sa, Angela.
„Vrem să vedem și verighetele. Cum le-ați ales? De unde le-ați luat?”
„Le-am ales împreună. Am vrut să fie cât mai identice și să fie din aur alb. Ni se pare că arată mai firesc.”
„Ce va face mirele în această seară? Va dansa până va rupe pantofii sau va cânta până va rupe corzile?”
„Pentru mine este o încercare cam grea. Eu nu prea sunt obișnuit să dansez. Eu sunt obișnuit să cânt pentru dans, dar în seara asta va trebui să mă acomodez. Un pantof voi rupe, cu siguranță, pe ambii - nu!”
La nuntă a cântat Orchestra Națională „Lăutari”, Alex Calancea Band, precum și artiști din România.
Deși fericit pentru copiii săi, maestrul Nicolae Botgros avea ochii triști și înlăcrimați.
„Mă-ncearcă cel mai greu motiv care-l cunoaște toată lumea – sunt socru mare singur. Dar ce n-ar fi, cum n-ar fi, în suflet predomină bucuria copilului. Am simțit că la noi în casă a mai venit cineva. Cu siguranță, Lidia avea să-i spună astăzi „La mulți ani!” În momentele când trăia încă Liduța, ei plecau amândoi. Și uitați-vă că acuma s-au schimbat vremurile, ei pleacă de mânuță amândoi din casa mea, iar eu mă întorc în casa mea singur.”
„Corneliu este fericit, Cristi îi calcă pe urme. Dvs. nu vă este frică de singurătate?”
„Singurătatea-i grea!”
Invitații au venit cu inima deschisă și cu dorința de a petrece.
„Veți chiui în această seară?”
„Da cum să nu chiuim?”, a zis Mihai ciobanu.
„Eu dacă chiui, se sperie lumea”, a spus Ion Suruceanu.
Și ținutele invitaților au fost pe măsura evenimentului.
„Cum ați ales ținuta pentru nunta anului?”
„Foarte ușor. Eu am ales din ce aveam.” - Mihaela Tabură
„Ușor, nu mi-a luat mult timp. Am mers la un magazin, mi-a plăcut, am luat-o.” – Veronica Paladi
„Ținuta – ca de obicei. Fiecare femeie vrea să fie frumoasă.”
„Eu astăzi am venit îmbrăcat așa cum mă știe toată lumea.” – Nicolae Botgros „Ținuta am ales-o în 10 minute.”
„Ținuta e de sărbătoare, doar am venit la sărbătoare.”, susține Ion Suruceanu.
„Dar unde vă este pălăria?”
„Iat-o!” – Ion Suruceanu
„Am pregătit o rochie de mătase, dar când am văzut că afară e frig, am început a răscoli prin garderobă, ca să văd cu ce mă îmbrac așa, adecvat.”
Urările alese și gândurile bune au venit din belșug pentru tânăra familie:
„Le dorim dragoste și fericire.”
„Casă de piatră și să fie cei mai fericiți!”
„Să trăiască, să se înțeleagă.” – bunicul miresei.
„Mulți ani! S-ajungă și ei bătrâni ca noi.” – bunica miresei.
„Noroc! Baftă-n toate!” – Ion Suruceanu.
„Un început frumos!” – Ioana Căpraru.
„Răbdare și să se iubească.” – Mihaela Tabură.
„Să trăiască fericiți! Să fie bucuroși! La mulți ani!” – Nicolae Botgros.
Totodată, în cadrul aceleiași ediții a emisiunii Iubește viața de la TV8, interpreta Kătălina Rusu a anunțat că este însărcinată cu al treilea copil, iar Lia Taburceanu a dezvăluit sexul bebelușului.
Mai mult, gătim gustos cu Olesia și Marko Șevcenko. Ambasadorul Ucrainei în Moldova împreună cu soția au pregătit „Pârjoale ca la Kiev”.