Fosta soție a lui Adrian Ursu, despre căsnicia eșuată: Șapte ani de ură
Mulți nu cunosc acest lucru, dar interpretul Adrian Ursu a trecut printr-un divorț în 2010, iar prima lui soție a fost Doina Cernavca, jurnalistă, PR specialist și fondatoarea mai multor proiecte de caritate.
![Fosta soție a lui Adrian Ursu, despre căsnicia eșuată: Șapte ani de ură](https://i.simpalsmedia.com/point.md/news/809x456/eeb033464a0ada1fcecf4fe0b78370ee.jpg)
Deși de la despărțirea celor doi au trecut ani de zile, Doina a decis să spargă tăcerea și a făcut mai multe dezvăluiri în cadrul interviului „Fără Protocol” cu Dorin Galben, transmite Știri.md.
Cei doi au avut un mariaj scurt, doar un an și jumătate, chiar dacă începutul relației lor a urmat după o prietenie lungă.
„Am făcut cunoștință la studioul unde el era, unde venisem și eu după un interviu, iar după o perioadă am ajuns să fiu PR manager la acest studiou. Am lucrat foarte bine împreună, foarte mulți ani. Studioul avea mai mulți artiști în portofoliu, inclusiv Adrian Ursu. La moment dat, probabil așa a fost să fie, să fim împreună, pentru o perioadă destul de scurtă și să urmeze tot ce a urmat. Un roman la serviciu, poți să-i spui și așa.
Noi am fost destul de mulți ani alături, am avut alte relații, am fost foarte buni prieteni și probabil că prietenia și posibilitatea de a comunica absolut pe orice teme ne-au apropiat și ne-au făcut să credem că suntem potriviți nu doar ca prieteni, dar și ca iubiți, soți”, a povestit aceasta.
La scurt timp, Doina a fost cerută în căsătorie: „Cererea a fost în față la Moldtelecom, în mașină, după un concert, probabil așa a fost să fie ca noi să vrem să ne căsătorim, după o relație nu chiar atât de lungă. A fost frumos și dorit de ambii, în acel moment.
A fost o nuntă mare, cu sute de invitați. În invitațiile mele era scris doar cine e mireasa, iar în ale lui - doar cine e mirele. Mulți care au venit la nuntă au avut un șoc să afle cine e mirele sau mireasa”.
Nunta a avut loc în aprilie 2009, iar peste un an și jumătate viața de familie a luat sfârșit, la inițiativa lui Adrian Ursu.
„El m-a părăsit. A spus că nu poate să trăiască cu mine o viață pentru că nu mă iubește. Eu am fost omul care am iubit în acea relație”, recunoaște Doina.
După divorțul dureros au urmat șapte ani de ură pentru Doina, timp în care a evitat la maximum întâlnirile cu Adrian, însă totul s-a schimbat într-o parcare.
„Ura aceasta a durat șapte ani, o perioadă foarte lungă. Pur întâmplător ne-am întâlnit într-o parcare publică și am început să vorbim de parcă nu ne-am văzut de ieri. Am stat trei ore și am vorbit. Atunci, eu am simțit că l-am iertat și el avea nevoie să audă asta, pentru că în toată această perioadă el simțea ura mea”, a recunoscut Doina.
De menționat că Adrian Ursu s-a recăsătorit în anul 2013 și are o fetiță.