main logo
1259

Forbes: Nurmagomedov, Morgenstern și Buzova, cele mai bogate vedete

Revista Forbes a publicat ratingul anual al celor mai de succes 50 de vedete din Rusia.

Forbes: Nurmagomedov, Morgenstern și Buzova, cele mai bogate vedete

Lista a fost compilată pe baza a doi factori: venitul participanților, din iunie 2020 până în mai 2021, și popularitatea acestora, precum ar fi mențiunile în mass-media, interogări în motoarele de căutare și numărul de abonați pe rețelele sociale, transmite Știri.md cu referire la Realitatea.md.

Primul loc în clasament, la fel ca acum un an, a fost ocupat de luptătorul de arte marțiale Khabib Nurmagomedov. Veniturile acestuia, potrivit Forbes, au fost de 12 milioane de dolari. 

Pe locul doi s-a clasat rapperul Morgenstern, cu un venit de 7,4 milioane de dolari. În lista de anul trecut, muzicianul a ocupat locul 21.

Prezentatoarea TV și cântăreața Olga Buzova s-a clasat pe locul trei. De asemenea, artista înregistrează un venit de 3,3 milioane de dolari.

Totodată, în top zece au fost selectați rapperul Timati, muzicianul și producătorul TV Sergei Shnurov, jucătorul de hochei Alexander Ovechkin, jurnalista Ksenia Sobchak, rapperul Basta, fotbalistul Artem Dzyuba și cântăreața Polina Gagarina.

Începând cu anul 2005, Forbes selectează cei mai populari și mai bine plătiți artiști, muzicieni, sportivi și prezentatori TV din Rusia. În ultimii doi ani, revista a limitat vârsta participanților pe această listă la 40 de ani. Anul acesta, publicația a abandonat această practică.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării