main logo
499

Disney amână premierele filmelor Marvel şi Indiana Jones

Grupul Disney, un gigant al industriei de divertisment, a anunţat luni că va amâna cu mai multe luni lansările deja programate ale filmelor Marvel şi că a decis să întârzie cu un an premiera celui de-al cincilea lungmetraj din franciza "Indiana Jones", în care rolul principal este interpretat încă o dată de actorul Harrison Ford, informează AFP.

Disney amână premierele filmelor Marvel şi Indiana Jones

După declanşarea pandemiei de COVID-19 în primăvara anului 2020, grupul Disney şi-a adaptat de mai multe ori calendarul de lansare al filmelor sale, realizate de obicei cu bugete uriaşe, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.ro

Acest calendar, consultat cu mare atenţie de numeroşi fani din lumea întreagă, a fost actualizat încă o dată, luni, de grupul Disney, care a decis să amâne mai multe filme, în pofida redeschiderii din acest an a cinematografelor din Statele Unite, Europa şi Asia.

Astfel, viitorul film din seria cinematografică "Doctor Strange" produsă de studioul Marvel, intitulat "In the Multiverse of Madness", a fost amânat din martie 2022 în mai 2022. La fel s-a întâmplat şi pentru următoarea peliculă din franciza "Thor", "Love and Thunder", a cărui lansare a fost amânată din mai 2022 pentru luna iulie a anului viitor. O amânare de trei luni a fost programată şi pentru continuarea lungmetrajului "Black Panther", intitulată "Wakanda Forever", care nu va mai ajunge în cinematografe în iulie 2022, ci în noiembrie 2022.

De asemenea, "The Marvels", o continuare a filmului "Captain Marvel", va avea premiera în februarie 2023, nu în noiembrie 2022.

Alte două filme din universul Marvel, programate pentru iulie 2023 şi octombrie 2023, au fost complet suprimate din calendarul Disney.

Grupul american nu a publicat nicio explicaţie pentru această decizie.

Totodată, mult aşteptata lansare a celui de-al cincilea opus al francizei "Indiana Jones" - din care primul film a fost creat de George Lucas, regizat de Steven Spielberg şi l-a avut ca protagonist pe Harrison Ford în 1981 - a fost amânată cu un an, fiind decalată din 29 iulie 2022 pe 30 iunie 2023.

Pe lângă Harrison Ford, care a împlinit 79 de ani, noul film - a cărui intrigă este păstrată în mare secret de studioul Disney - este regizat de James Mangold şi beneficiază de o distribuţie în care se remarcă actorul danez Mads Mikkelsen, actorul spaniol Antonio Banderas, actorul german Thomas Kretschmann şi o actriţă americană născută în Guyana, Renee Wilson. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării