point Logo
main logo
main logo
10680

Corneliu Botgros, despre relația cu Anișoara Dabija: Ignoranță totală

Corneliu Botgros, fiul maestrului Nicolae Botgros, a vorbit în cadrul unui interviu despre relația tatălui său cu interpreta Anișoara Dabija, un subiect care a stârnit numeroase reacții în presă în urmă cu câțiva ani.

Corneliu Botgros, despre relația cu Anișoara Dabija: Ignoranță totalăColaj: Știri.md

Corneliu Botgros spune că a preferat să se concentreze pe propria familie și pe cariera artistică, fără a judeca deciziile celor implicați, iar din respect pentru mama sa a decis să evite întâlnirile cu Anișoara Dabija, transmite Știri.md.

„Nu a fost la nunta mea. Nu avea cum să ajungă. Eu cu ea nu am nicio relație. Din respect pentru mama mea. Și nu doar... Nu îmi permite bunul-simț. (...) Mama a suferit foarte mult din cauza ei. Sunt lucruri care nu se spun. Când am vorbit cu mama, eram între patru ochi și acolo trebuie să rămână ce am vorbit, dar pot să vă spun că a suferit enorm. Și acum întrebare: „Ce atitudine ar avea în locul meu oricare fecior? O atitudine corectă - ignoranță totală”, a mărturisit Corneliu Botgros.

Deși el a afirmat că mama lui a suferit mult, ea nu i-a interzis niciodată să discute cu Anișoara Dabija. Totuși, relația dintre cele două prietene s-a rupt.

„Ele nu s-au mai văzut. Erau prietene. Ea era prezentă în casa noastră la toate sărbătorile”, a dezvăluit muzicianul, subliniind că despre relația dintre tatăl său și Anișoara Dabija s-a aflat mai târziu, când s-a născut Nicoleta, fiica celor doi.

„Nimeni nu a știut. Nici măcar nu a presupus nimeni nimic. Nici nu am știut că e însărcinată”, spune Botgros. 

Unicul lucru regretabil, zice el, este faptul că mama sa a avut de suferit mult.

„Ei aveau aproape 50 de ani de căsătorie. Cine știe cum e atunci când ajungi la o asemenea experiență... Nu știu, nu pot să judec prin prisma experienței mele. Eu pot să presupun că undeva s-a rupt din lipsă de comunicare”, susține Botgros.

Amintim că, anterior, Anișoara Dabija a adunat în jurul său multe discuții după ce s-a aflat despre relația sa cu Nicolae Botgros și fiica lor Nicoleta. În cadrul unui interviu, aceasta a povestit că Nicolae Botgros a recunoscut fiica și au devenit o familie.

„Eu mi-am recunoscut copilul odată ce a apărut pe lume. Acest boboc de fată, pe nume Nicoleta, pentru mine este un adevărat dar de la Dumnezeu și nu există nimic de ascuns aici”, a declarat atunci Nicolae Botgros.

Totodată, artistul a menționat că niciodată nu a existat vreo discuție despre o eventuală separare de soția sa, Lidia Bejenaru. 

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici