main logo
1018

Concertul Larei Fabian la Chișinău, amânat. Declarațiile organizatorilor

Concertul Larei Fabian la Chişinău s-a amânat pentru a doua oară. Artista de origine belgiană urma să susţină un spectacol la Palatul Naţional în data de 26 octombrie. Din cauza situaţiei instabile din regiune, dar şi din cauza unor probleme de familie, cântăreaţa s-a răzgândit să vină la Chişinău, cu 10 zile înainte de show.

Concertul Larei Fabian la Chișinău, amânat. Declarațiile organizatorilor

Iniţial concertul a fost programat pentru martie 2020. Pe fondul restricţiilor impuse de pandemie, spectacolul a fost reprogramat pentru 26 octombrie. Organizatorii concertului dau asigurări că Lara Fabian îşi va respecta oricum promisiunea, mai ales că i-a fost plătit deja onorariul, transmite Știri.md cu referire la Publika.

„Managerii ei ne-au spus că artista se teme să zboare la noi din cauza situaţiei instabile din regiune. Am încercat să o convingem că la noi e linişte şi pace, dar se pare că ştirile sunt transmise altfel în Europa. Ea speră că anul viitor, când va fi organizat un alt turneu, va fi inclus şi Chişinăul în lista concertelor”, a spus Dmitrii Sergheev, organizator.

Potrivit organizatorilor, cei care au procurat bilete la concertul din 26 octombrie al Larei Fabian le pot păstra până anul viitor sau le pot returna de unde le-au cumpărat pentru a-şi recupera banii.

Până acum, Lara Fabian a susţinut trei concerte la Chişinău.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării