main logo
610

Angelina Jolie a fost primită de Brigitte Macron la palatul Elysee

Angelina Jolie (42 ani) a decis să plece într-o scurtă vacanţă alături de cei şase copii ai săi şi a ales ca destinaţie Franţa, mai exact oraşul iubirii, Paris. Marţi, 30 ianuarie, Angelina Jolie s-a întâlnit cu un om foarte important al Franţei, demonstrând că pentru ea nu există, cu adevărat, o pauza de la lumina reflectoarelor.

Marţi dimineaţa, pe 30 ianuarie, Angelina Jolie a vizitat Muzeul Luvru, însoţită de cei şase copii ai săi şi a fost o prezenţă cu adevărat radiantă. Ţinuta actriţei a fost una impecabilă, căci a purtat o rochie neagră şi un palton lung de aceeaşi culoare, căruia i-a adăugat o capă pentru un plus de eleganţă.

În picioare a avut o pereche de pantofi stiletto, cu toc de o înălţime considerabilă.

FOTO

Singura pată de culoare a fost reprezentată de geanta neagră care a avea mâneru roşu. Pentru a-şi proteja chipul de blitz-ul aparatelor de fotografiat, Angelina a ales o pereche de ochelari supradimensionaţi, pe care i-a purtat şi în timpul întâlnirii pe care a avut câteva ore mai târziu. Cea cu care şi-a petrecut renumita actriţă după-amiaza a fost nimeni alta decât Prima Doamnă a Franţei, Brigitte Macron.

Potrivit dailymail.co.uk, citat de ClickAngelina şi Brigitte Macron au discutat despre conflictele care ameninţă pacea mondială şi despre ultima vizită a actriţei într-o tabră de refugiaţi din Iordania. Mai mult decât atât, vedeta de la Hollywood a subliniat în faţa Primei Doamne importanţa încetării conflictelor în Siria. “Cerem membrilor Consiliului de Securitate să acţioneze pentru a rezolva acest conflict şi pentru a reconstrui pacea în Siria”, a declarat cunoscuta actriţă americană. Au discutat şi despre violenţele comise asupra femeilor, în limba engleză desigur, preţ de mai bine de o oră.

FOTO

Locul în care cele două s-au întâlnit a fost Palatul Elysee. Cu ocazia întâlnirii cu Brigitte Macron, Angelina a optat pentru o ţinută în culori deschise, de o eleganţă absolută. Actriţa a purtat o rochie albă şi o pereche de pantofi crem, iar umerii i-au fost acoperiţi de o capă scurtă. Pe de altă parte, Brigitte Macron a ales o vestimentaţie mai lejeră, renunţând la rochiile carcteristice care îi expun picioarele de invidiat. De această dată, Prima Doamnă a Franţei, a purtat o pereche de pantaloni, o cămasă aşbă şi un sacou cu un croi clasic. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării