main logo
2773

Ziua Națională a României: Armata R. Moldova participă la paradă

Astăzi este Ziua Națională a României. Ministerul român al Apărării Naționale organizează la București Parada Militară Națională, la care participă și un contingent al Armatei Naționale a Republicii Moldova

Ziua Națională a României: Armata R. Moldova participă la paradăFoto: ipn.md

Pe 1 decembrie 2023 se împlinesc 105 ani de la Marea Unire, în urma căreia a apărut, practic, statul România, astfel că în București, dar și în alte orașe sunt organizate diferite evenimente, în principal parade militare, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Ziua va începe cu o ceremonie militară și religioasă, cu depuneri de coroane și jerbe de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I de la București, în memoria eroilor români care și-au jertfit viața pe câmpurile de luptă pentru împlinirea idealurilor naționale.

La Parada Militară Națională, care va avea loc în Piața Arcului de Triumf din București, participă peste 2.400 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor. Totodată, în blocul de paradă vor defila aproximativ 250 de militari străini, în cadrul unor detașamente din Belgia, Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos, precum și militari din țările aliate contribuitoare la structurile NATO de pe teritoriul României.

Republica Moldova a delegat la paradă 17 militari ai Gărzii de Onoare care vor defila în Piața Arcului de Triumf din București. Formația este condusă de maiorul Pavel Lîsîi, iar drapelul de stat va fi purtat de soldatul Marius Gutium.

La București, dispozitivul de defilare al tehnicii militare este alcătuit din circa 130 de mijloace tehnice, iar dispozitivul aerian cuprinde 40 de aeronave militare românești, dintre care 23 de echipamente militare terestre și aeriene sunt ale militarilor străini participanți.

După încheierea ceremoniei oficiale, publicul prezent în Piața Arcului de Triumf va putea vizita standuri expoziționale cu tehnică militară, care vor fi amplasate în zonă până la ora 14:00.

Evenimentele se vor încheia seara, la ora 19:00, cu retragerea cu torțe a militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, pe traseul Palatul Cercului Militar Național - Calea Victoriei - Palatul Parlamentului - Palatul Cotroceni - sediul brigăzii.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării