stiri Logo
main logo
main logo
619

Zelenski salută victoria lui Magyar în Ungaria: Suntem gata să lucrăm împreună

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a felicitat pe liderul partidului Tisza, Péter Magyar, pentru victoria obținută în alegerile parlamentare din Ungaria, subliniind importanța unei abordări constructive în politica europeană.

Zelenski salută victoria lui Magyar în Ungaria: Suntem gata să lucrăm împreunăImagine simbol

Zelenski a reiterat că Ucraina își dorește relații de bună vecinătate cu toate statele europene și este pregătită să dezvolte cooperarea cu Ungaria, transmite Știri.md.

„Îl felicit pe Péter Magyar și partidul TISZA pentru victoria convingătoare. Este important atunci când câștigă o abordare constructivă. Ucraina a aspirat întotdeauna la relații de bună vecinătate cu toți din Europa și suntem gata să dezvoltăm cooperarea cu Ungaria”, a menționat președintele ucrainean.

Totodată, acesta a subliniat necesitatea consolidării statelor europene și a evidențiat dorința cetățenilor pentru stabilitate și colaborare.

„Europa și fiecare stat european trebuie să devină mai puternice, iar milioane de europeni își doresc cooperare și stabilitate”, a adăugat Zelenski.

În final, liderul ucrainean și-a exprimat disponibilitatea pentru dialog și colaborare.

„Suntem pregătiți pentru întâlniri și o muncă comună constructivă în beneficiul ambelor popoare, precum și pentru pace, securitate și stabilitate în Europa”, a conchis acesta.

Citește și: După 16 ani, Orbán pierde puterea. Partidul de opoziție Tisza câștigă alegerile

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici