Zelenski: Felicitări lui Trump pentru victoria impresionantă în alegeri
Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, l-a felicitat miercuri pe Donald Trump pentru „victoria sa impresionantă în alegeri” și a declarat într-un mesaj pe X că așteaptă să colaboreze cu acesta pentru pacea în regiune.
„Îmi amintesc de extraordinara noastră întâlnire cu președintele Trump în septembrie, când am discutat în detaliu despre parteneriatul strategic Ucraina-SUA, despre Planul Victoriei și despre modalitățile de a pune capăt agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Apreciez angajamentul președintelui Trump față de abordarea „pace prin forță” în afacerile globale. Acesta este exact principiul care poate aduce practic pacea justă în Ucraina mai aproape. Am speranța că îl vom pune în aplicare împreună”, a scris Zelenski, transmite Știri.md cu referire la g4media.ro.
„Așteptăm cu nerăbdare o eră a Statelor Unite ale Americii puternice sub conducerea decisivă a președintelui Trump. Ne bazăm pe sprijinul bipartizan puternic și continuu pentru Ucraina în Statele Unite.
Suntem interesați de dezvoltarea unei cooperări politice și economice reciproc avantajoase, care va aduce beneficii ambelor noastre națiuni. Ucraina, ca una dintre cele mai puternice puteri militare ale Europei, se angajează să asigure pacea și securitatea pe termen lung în Europa și în comunitatea transatlantică cu sprijinul aliaților noștri.
Aștept cu nerăbdare să îl felicit personal pe președintele Trump și să discutăm modalități de consolidare a parteneriatului strategic al Ucrainei cu Statele Unite”, se mai arată în mesajul președintelui ucrainean.
De menționat că a început numărătoarea voturilor în Statele Unite. Aproximativ 244 de milioane de americani își aleg noul președinte, competiția între Kamala Harris și Donald Trump fiind extrem de strânsă.