main logo
2106

Vladimir Zelenski nu va fi nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace

Vladimir Zelenski nu va fi nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. Comitetul norvegian susține că nu poate extinde perioada înaintării candidaților.

Vladimir Zelenski nu va fi nominalizat la Premiul Nobel pentru PaceFoto: Realitatea.md

Directorul Norvegian Nobel Institute, Olav Njolstad, a precizat într-o declarație pentru agenția rusă TASS că instituția nu a recepționat scrisoarea prin care este solicitată nominalizarea liderului de la Kiev, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

Totodată, conform lui, ultima zi pentru înaintarea candidaților a fost 31 ianuarie 2022.

Omul de știință a punctat că institutul nu poate prelungi termenul. Potrivit lui, însă, era posibil să fie admiși candidați de către membrii Comitetului Nobel la prima lor întrunire, aceasta fiind desfășurată pe 28 februarie.

„Comitetul Nobel din Norvegia nu a recepționat scrisoarea la care vă referiți. Dacă vorbim la general, nu putem prelungi termenul de nominalizare a candidaților la Premiul pentru Pace. Acesta a expirat pe 31 ianuarie, dar membrii Comitetului au dreptul să înainteze candidați până la prima întâlnire formală anuală. În acest an ea s-a desfășurat pe 28 februarie”, a conchis Njolstad.

Conform datelor Norvegian Nobel Institute, la Premiul Nobel pentru Pace au fost înaintați 343 de candidați, 251 de persoane și 92 de organizații. Numărul acestora este unul dintre cele mai mari din istorie, fiind depășit doar de cel din 2016 – 376 de candidați.

Amintim că săptămâna trecută a fost lansată o scrisoare prin intermediul căreia Comitetului i se cerea să prelungească perioada nominalizărilor, pentru a include în lista celor care ar putea primi Premiul pe Vladimir Zelenski și poporul ucrainean. Inițiativa a fost susținută de mai mulți oficiali europeni de rang înalt.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării