Vladimir Putin va efectua o vizită oficială în Israel în ianuarie 2020
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat marţi că va efectua o vizită oficială în Israel în luna ianuarie 2020, pentru a participa la inaugurarea unui memorial al victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial în Ierusalim.
De asemenea, preşedintele rus a anunţat că doreşte să dezvolte relaţii „benefice” cu Israel, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.
„Suntem foarte atenţi la dezvoltarea relaţiilor benefice cu Statele Unite şi Israel. Dorim să le dezvoltăm într-un parteneriat în spirit constructiv”, a declarat Vladimir Putin.
„Fără să exagerez, pot spune că niciodată nu am avut relaţii mai bune între Rusia şi Israel”, a adăugat preşedintele rus.
Vladimir Putin a lăudat de asemenea relaţia cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, cu care a anunţat că are întâlniri regulate.
„Relaţiile ruso-israeliene sunt bune datorită dialogului politic bun”, a menţionat liderul rus, conform agenţiei de presă Tass.