Vladimir Putin și Kim Jong-Un au început discuțiile în cadrul Summitului de la Phenian
Președintele rus, Vladimir Putin, și liderul nord-coreean, Kim Jong Un, au început miercuri discuțiile lor bilaterale, după o ceremonie fastuoasă pe piața principală a capitalei Phenian, au transmis agențiile de presă ruse, citate de Reuters și AFP.
„Cortegiul președintelui rus, condus de limuzina Aurus în care se afla Putin, s-a deplasat pe piața Kim II Sung”, unde a fost întâmpinat de președintele nord-coreean, potrivit Interfax, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.
Șeful statului rus și numărul unu nord-coreean „au demarat apoi negocieri în cadrul delegațiilor lor”, la reședința oficială Kumsusan, a precizat RIA Novosti.
Președintele rus a sosit la Phenian miercuri dimineața devreme, înainte de ivirea zorilor.
Aceasta este prima sa vizită în Coreea de Nord după 24 de ani, menită să întărească relațiile dintre Rusia și Coreea de Nord, în timp ce ambele țări sunt tot mai izolate pe plan internațional.
Parteneriatul dintre cele două țări este „un motor menit să accelereze construirea unei noi lumi multipolare” și vizita lui Putin demonstrează „invincibilitatea și durabilitatea prieteniei și unității noastre”, a transmis agenția de stat nord-coreeană KCNA.
Fotografii difuzate de media nord-coreene au arătat străzi din Phenian pline de portrete cu Vladimir Putin, în timp ce fațada Hotelului Ryugyong, o clădire neterminată și goală de 101 etaje în formă de piramidă, era iluminată puternic cu mesajul „Bun-venit, Putin”.
Vladimir Putin și Kim ar urma să discute despre întărirea relațiilor militare ale țărilor lor, în timpul întrevederilor de miercuri, în contextul operațiunii militare ruse împotriva Ucrainei.
Programul ar urma să includă discuții tête-à-tête între cei doi lideri, precum și un concert de gală, o recepție de stat, salutul gărzii de onoare, documente semnate și un comunicat pentru mass-media, a precizat agenția Interfax, citându-l pe consilierul pentru probleme de politică externă al lui Putin, Iuri Ușakov.
SUA și aliații lor sunt îngrijorați că Rusia ar putea să furnizeze ajutor Coreei de Nord pentru programele sale nuclear și de rachete, interzise prin rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU, și au acuzat Phenianul că livrează rachete balistice și scuturi de artilerie pe care Rusia le-a folosit deja în războiul din Ucraina.
Moscova și Phenianul au negat transferuri de arme între țările lor.