Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israeliano-iranian.

„A fost subliniată importanţa revenirii la procesul de negociere şi a soluţionării tuturor problemelor legate de programul nuclear iranian, exclusiv prin mijloace politice şi diplomatice”, se arată într-un comunicat al Kremlinului, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.
Potrivit Kremlinului, „a fost exprimată disponibilitatea de a acorda servicii de mediere pentru a preveni escaladarea tensiunilor”.
Anterior, biroul premierului israelian a informat că Netanyahu intenţionează să discute cu Putin despre situaţia din jurul atacurilor asupra Iranului.
Vladimir Putin a discutat vineri şi cu Masoud Pezeshkian, preşedintele Iranului. Într-o declaraţie pentru Reuters, Kremlinul a arătat că Putin i-a spus lui Masoud Pezeshkian, preşedintele Iranului, că Rusia „condamnă acţiunile Israelului luate prin încălcarea Cartei ONU” şi şi-a exprimat condoleanţele pentru cei ucişi.
Rusia va continua să comunice îndeaproape cu Iranul și cu Israelul pentru a evita consecințele nefaste ale conflictului lor pentru întregul Orient Mijlociu, a transmis serviciul de presă al Kremlinului după conversațiile lui Putin cu Masoud Pezeshkian și cu Benjamin Netanyahu.
„Partea rusă va continua să comunice îndeaproape cu liderii Iranului și Israelului, cu scopul de a soluționa situația actuală plină de consecințe extrem de grave pentru întreaga regiune", a declarat Kremlinul, potrivit Tass.
Declaraţia Kremlinului precizează că Rusia va rămâne în contact strâns atât cu Iranul, cât şi cu Israelul.
În noaptea de 13 iunie, Israelul a început operaţiunea numită „Trezirea Leului“ („Rising Lion”), îndreptată împotriva programului nuclear iranian. Armata Israelului a informat că 200 de avioane de vânătoare au atacat peste 100 de ţinte de pe teritoriul Iranului, inclusiv obiective nucleare. Netanyahu a avertizat că atacurile vor continua.
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că acţiunile Israelului nu vor rămâne fără răspuns. În urma atacurilor militare, au murit mai mulţi înalţi comandanţi militari iranieni.
Iranul a lansat, vineri seara, „sute de diverse rachete balistice” către Israel. „Cu câteva momente în urmă, odată cu lansarea a sute de diverse rachete balistice către teritoriile ocupate, a început operațiunea de răspuns decisiv la atacul sălbatic al regimului sionist”, a relatat IRNA, agenția oficială de presă a Iranului.