11 septembrie, 09:17
1 254
0
Violențe la Minsk: Istoria imaginii din Belarus care a făcut înconjurul lumii
11 septembrie, 09:17
1 254
0

După ce s-a aflat că opozanta lui Lukașenko, Maria Kolesnikova, a fost reținută, sute de femei au ieșit să proteste pe străzile din Minsk.

Acestea și-au vopsit buzele în nuanțe de roșu, așa cum obișnuiește să facă politiciana, și au încercat să își exprime susținerea pentru ea, transmite Știri.md cu referire la Zugo.md.

Una dintre imaginile surprinse de presă, însă, a făcut înconjurul lumii. În fotografie vedem cum zeci de doamne și domnișoare s-au adunat lângă un perete, se țin de mâini, iar militarii le supraveghează. 

Ulterior, apare o fotografie în care încep arestările.

Jurnaliștii din Belarus au reușit să le găsească pe protagonistele imaginilor și au aflat de la ele ce se întâmpla în acele momente. Femeile au povestit că au încercat să discute cu ofițerii, însă ei le-au spus doar că „acesta le este serviciul”.

Ulterior, unul dintre superiori a dat comanda să înceapă reținerile. Una dintre ele a povestit pentru tut.by că în dreapta lor au început să se audă strigăte, iar femeile erau agresate.

Zoya are 55 de ani. Manifestanta povestește că nu a avut mari iluzii referitor la rezultatele alegerilor. Totuși, au indignat-o violențele și a rămas șocată de suferințele prin care au trecut oamenii.

„Voiau să ia bărbații care stăteau în spatele nostru. Noi am spus că dacă ei vor vrea să plece, noi nu o să le permitem, pentru că suntem mame. Dacă feciorul meu va fi blocat așa undeva, o altă mamă îl va apăra exact cum încerc să fac eu acum. La dreapta se întâmpla ceva îngrozitor. Auzeam strigăte: Ce faceți? Bateți o femeie cu picioarele! Era îngrozitor să privesc cum le duc în mașini. Comandantul alerga de la un grup la altul. A luat o femeie care era la margine și a târât-o pe pământ. Atunci când el s-a dat la o parte, ne-au permis să plecăm. Noi, cele mai în vârstă, încercam să stăm în față, să le acoperim pe fetele mai tinere”, a povestit aceasta.

Aliona este o mămica tânără. Ea își lasă copilul acasă și iese la manifestații, deoarece consideră că trebuie să își exprime poziția civică. Femeia a fost la un pas de a fi arestată, însă nu i-a ajuns loc în mașina militarilor, iar unul dintre ei i-ar fi permis să plece.

„Mergeam în coloană pe bulevardul Masherov. Spre noi au început să alerge militarii, adică oamenii în uniforme verzi. Nu știu cum să îi numesc corect. Cineva a început să fugă, iar unele fete strigau: Stați!. Dacă nu fugeau, probabil că erau mai mulți manifestanți reținuți”, a relatat aceasta.

Leonarda afirmă că de când s-a născut, puterea nu s-a schimbat niciodată în Belarus. Ea nu intenționează să renunțe să meargă la manifestații și este indignată de faptul că autoritățile nu respectă legea, așa cum le cer cetățenilor.

„Eu sunt o persoană cu studii superioare și trebuie să mă supun unor ordine ilegale. Dar autoritățile nu ar trebui să respecte legea? Nu am văzut altă putere în viața mea, dar am avut noroc că am o familie bună și știu mereu adevărul”, a povestit tânăra.

Pe 8 septembrie, sute de locuitori din Minsk au ieșit să își manifesteze nemulțumirea față de reținerea opozantei Maria Kolesnikova. Conform RBK Ucraina, în urma protestelor, mai mult de 120 de persoane au fost reținute. Toți membrii Comitetului de Coordonare a Opoziției, cu excepția scriitoarei Svetlana Alexievici, sunt arestați.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter