main logo
1143

Vicepreședintele SUA s-a întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului

Vicepreședintele SUA, J.D. Vance, s-a întâlnit sâmbătă cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul italian Pietro Parolin, în timp ce o întâlnire cu papa Francisc nu este programată oficial deoarece acesta continuă să se afle în convalescență după o infecție respiratorie.

Vicepreședintele SUA s-a întâlnit cu secretarul de stat al VaticanuluiImagine simbol

Delegația vicepreședintelui SUA, format din câteva zeci de vehicule, a sosit la Vatican prin Via della Conciliazione cu puțin timp înainte de ora 10:00 a.m. (8:00 a.m. GMT) prin Arcul Clopotelor, intrarea rezervată vizitelor de stat, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.

Nu este planificat o primire la Suveranul Pontif deoarece acesta continuă să se recupereze după ce a fost externat pe 23 martie, după 38 de zile în spitalul Gemelli pentru pneumonie bilaterală. Surprizele nu sunt însă excluse, așa cum a fost cazul salutului pe care Papa Francisc l-a adresat Regelui și Reginei Regatului Unit, Charles al III-lea și Camilla, în timpul vizitei lor oficiale în Italia.

O altă oportunitate pentru un scurt salut ar putea fi duminică, când se săvârșește Liturghia din Duminica Paștelui, la care Vance împreună cu familia ar putea participa.

J.D. Vance a participat vineri la slujba din Vinerea Mare dedicată Patimilor Domnului în Bazilica Sfântul Petru, la care Sfântul Părinte nu a participat. El a participat la ceremonie însoțit de soția sa, Usha, și de cei trei copii ai lor.

Vicepreședintele american s-a convertit la catolicism în 2019.

Vance aparține aripii ultraconservatoare catolice care nu își ascunde criticile la adresa papei Francisc și îi împărtășește opinia în privința migranților, în timp ce Vaticanul a deplâns reducerile contribuțiilor la cooperarea internațională făcute de administrația președintelui Donald Trump.

Vicepreședintele SUA se află într-o vizită oficială în Italia până duminică și a avut, de asemenea, vineri o întâlnire cu premierul italian Giorgia Meloni.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării