stiri Logo
main logo
main logo
237

Vicepreședintele SUA merge la Budapesta pentru a sprijini partidul lui Viktor Orban

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, urmează să se întâlnească marți, la Budapesta, cu prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, cu câteva zile înaintea alegerilor parlamentare programate pentru duminică.

Vicepreședintele SUA merge la Budapesta pentru a sprijini partidul lui Viktor OrbanImagine simbol

Potrivit presei apropiate guvernului ungar, cei doi lideri ar urma să susțină o conferință de presă comună în jurul prânzului și să participe ulterior la un miting politic al partidului de guvernământ Fidesz, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.

Casa Albă a confirmat anterior vizita lui JD Vance în Ungaria, precizând că vicepreședintele american va susține un discurs despre alianța dintre Statele Unite și Ungaria.

Viktor Orban, aflat la putere din 2010, este considerat un aliat apropiat al președintelui american Donald Trump. Acesta din urmă a apreciat public leadershipul premierului ungar, descriindu-l drept un lider puternic și influent.

Vizita lui Vance are loc într-un moment politic sensibil pentru Viktor Orban, care se confruntă pentru prima dată în ultimii 16 ani cu riscul de a pierde puterea.

Principalul său rival, liderul conservator Peter Magyar, conduce în sondajele de opinie, partidul său Tisza fiind creditat cu aproximativ 56% din intențiile de vot, comparativ cu 37% pentru Fidesz.

Vizita vicepreședintelui SUA vine la aproximativ două luni după deplasarea secretarului de stat Marco Rubio la Budapesta, în cadrul căreia a fost semnat un acord de cooperare în domeniul energiei nucleare civile.

Totodată, Viktor Orban și Donald Trump s-au întâlnit cel mai recent în noiembrie 2025, la Casa Albă.

În contextul vizitei, liderul opoziției, Peter Magyar, a cerut ca JD Vance să clarifice în discursul său că Statele Unite nu solicită trupe din partea Ungariei și că Budapesta nu va avea un rol în războiul din Iran.

agerpres.ro
Publicitatea ta poate fi aici