main logo
625

Viaţa a circa 750.000 de refugiaţi este în pericol în sudul Siriei

Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, a avertizat că loviturile aeriene şi bombardamentele intense în sudul Siriei pun în pericol viaţa a circa 750.000 oameni, relatează joi din Geneva agenţia DPA.

Viaţa a circa 750.000 de refugiaţi este în pericol în sudul Siriei

Majoritatea din cele peste 320.000 de persoane care s-au refugiat din cauza atacurilor întreprinse de forţe guvernamentale şi de aliatul lor rus sunt nevoite să stea sub cerul liber sau în adăposturi improvizate, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.

„'Fac apel la toate părţile (din conflict) să-şi intensifice eforturile pentru încetarea ostilităţilor, pentru a permite personalului din domeniul umanitar să ofere asistenţa vitală, adăpost, şi să evacueze răniţii'', a declarat Grandi, pronunţându-se în favoarea unei soluţii politice la conflictul din zonă.

Oficialul ONU a afirmat de asemenea că Iordania ar trebui să-şi deschidă graniţele pentru a permite intrarea sirienilor care fug din calea luptelor, iar comunitatea internaţională ar trebui să-i ofere imediat Ammanului sprijin pentru a-i găzdui pe aceşti noi refugiaţi. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării