Universitatea Harvard ar putea primi interdicție la admiterea străinilor
Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a amenințat Universitatea Harvard cu interzicerea admiterii străinilor dacă universitatea nu predă datele privind „activitățile ilegale și violente” ale studenților care studiază cu viză. Acest lucru este precizat în comunicatul de presă al agenției.

Secretarul american pentru Securitate Internă, Kristi Noem, a cerut predarea datelor până la 30 aprilie, în caz contrar universitatea va primi „imediat” interdicția de a accepta studenți străini, transmite Știri.md cu referire la noi.md.
Șefa ministerului a acuzat, de asemenea, instituția de învățământ de „expunere la antisemitism”. Potrivit acesteia, „sălile de clasă de la Harvard sînt otrăvite cu ideologie antiamericană și opinii pro-Hamas”.
The Harvard Crimson, un ziar studențesc, a relatat că universitatea a primit o scrisoare în care i se cer date despre studenții cu viză „care au pus în pericol alți studenți sau personalul” și „au interferat cu mediul educațional”.
De asemenea, ministerul dorește informații despre măsurile disciplinare luate împotriva acestor studenți.