main logo
1004

Unde vor ajunge armele abandonate de americani în Afganistan

Talibanii sunt în posesia unor enorme cantităţi de arme, confiscate de la armata afgană ori abandonate de americani. Este vorba de elicoptere, avioane, drone, vehicule blindate, arme.

Unde vor ajunge armele abandonate de americani în Afganistan

O parte a echipamentului a ajuns deja în statele vecine – în Iran, Uzbekistan ori Tadjikistan şi cel mai probabil armele se vor regăsi în curând în reţelele de contrabandă, la fel ca piesele detaşate de sub carcasele abandonate la Kabul, transmite Știri.md cu referire la Adevărul.ro.

Consilierul american pentru securitate naţională, Jack Sullivan, spunea înainte de retragerea definitivă că «nu se ştie cu exactitate unde se află materialul afgan, dar este cert că o bună parte se regăseşte în mâinile talibanilor.

O parte din material, cum este cazul sistemului anti-rachetă care a servit la securizarea aeroportului din Kabul, a fost distrusă pentru a nu mai putea fi utilizată. Comandantul central al armatei americane a menţionat şi 70 de vehicule blindate, 27 de vehicule Humvee şi 73 de avioane.

Generalul McKenzie susţine că ele nu vor putea fi folosite niciodată. Dar analiştii francezi susţin că pierderea este colosală. Fiecare vehicul blindat costă în parte 1 milion de dolari, iar un elicopter Black Hawk - 6 milioane de dolari.

În strategia americană, toate aceste echipamente ar fi trebuit retrase din zona de conflict. Ori ar fi putut dota armata afgană.

Colonelul Michel Goya, specialist în conflictul militar, spune, citat de RFI, că „trupele americane s-au întors în Statele Unite cu echipamentul lor. Ceea ce a rămas în Afganistan este material militar – armament care a fost lăsat armatei afgane. O mare parte a fost deja recuperată de talibani. Ideea americanilor a fost de a neutraliza tehnica grea – elicoptere şi avioane de luptă. Dar, de fapt, nu a fost scos din funcţiune mare lucru. Pentru că există mult echipament răspândit prin mai întreg Afganistanul. Sunt sute de vehicule, sute de mii de arme ce au fost deja distribuite şi care au scăpat demult de sub observaţia americanilor, lăsate în mâinile armatei afgane, dar care au fost abandonate şi încă sunt în stare de funcţionare".

În 20 de ani, armata americană şi aliaţii ei au furnizat undeva la 600.000 de rachete şi de arme pentru armata afgană. „Cantităţile exact căzute în mâinile talibanilor nu sunt cunoscute“, arată un raport al Congresului american publicat pe 27 august.

Talibanii au defilat miercuri cu echipament militar donat de Statele Unite guvernului afgan precedent, învins după 20 de ani de război, inclusiv un elicopter, în Kandahar (sud), leagăn spiritual al mişcării islamiste, potrivit AFP.

O lungă coloană de Humvees, renumitele vehicule de teren americane, a şerpuit pe o autostradă importantă în afara celui de-al doilea oraş ca mărime din Afganistan.

Mulţi dintre talibani purtau steaguri talibane albe şi negre ataşate la antene, a notat un jurnalist AFP. Luptătorii s-au aşezat la comenzile camioanelor folosite de forţele SUA, NATO şi afgane în timpul conflictului de 20 de ani, în timp ce alţii s-au îmbarcat pe aceste vehicule în Ayno Maina, la periferia oraşului Kandahar.

Cel puţin un elicopter Blackhawk a fost văzut în zbor peste oraş, sugerând că un fost pilot al armatei afgane este la comandă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării