main logo
615

Un tramvai a deraiat și a intrat într-un magazin din Oslo. Sunt răniți

Un tramvai a deraiat marţi şi a intrat în plin într-un magazin din centrul Capitalei norvegiene Oslo, într-un incident soldat cu rănirea vatmanului şi a altor cel puţin trei persoane, a declarat Poliţia norvegiană.

Un tramvai a deraiat și a intrat într-un magazin din Oslo. Sunt rănițiFoto: Profimedia

Imagini de la locul incidentului arată un tramvai de culoare albastră care intră în plin într-un magazin Apple situat la parterul unei clădiri cu patru etaje din centrul Capitalei norvegiene, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.

Un trecător a declarat că mergea pe stradă pe un scuter electric, spre tramvai, când acesta a deraiat în faţa sa.

"Am frânat. Trei secunde mai târziu, aş fi fost sub el", a declarat Thomas Larsen (41 de ani), muncitor în demolări, pentru Reuters. "Este înfricoşător că acest lucru s-a putut întâmpla în mijlocul oraşului", mai spune el.

Serviciile de urgenţă au fost mobilizate imediat, izolând zona. Clădirea a fost evacuată şi va fi verificată pentru daune structurale, a precizat poliţia.

Este prea devreme pentru a spune ce anume a stat la originea coliziunii, a declarat un purtător de cuvânt al operatorului de tramvaie Sporveien. "Experţii noştri vor trebui să efectueze cercetări la faţa locului", a adăugat el.

Potrivit poliţiei, 20 de persoane se aflau în tramvai în momentul incidentului, notează AFP.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării