main logo
738

Un tânăr voia să se spânzure cu un fular, dar și-a rupt picioarele

Tentativă de sinucidere eşuată: un tânăr care a încercat să se spânzure cu un fular a căzut de la etajul 2 şi şi-a rupt picioarele.

Un tânăr voia să se spânzure cu un fular, dar și-a rupt picioarele

Un echipaj SMURD din Iaşi a transportat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi un tânăr care a încercat să se sinucidă după ce l-a părăsit iubita, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Un tânăr din Iaşi a încercat să se sinucidă miercuri, 23 mai, după ce a fost părăsit de iubită. 

Băiatul a intenţionat să se spânzure cu un fular, în balconul apartamentului în care locuia. Ieşeanul în vârstă de 23 de ani a ajuns la urgenţe cu observaţie de fracturi ale ambelor picioare, după ce fularul pe care l-a folosit s-a desfăcut şi victima a căzut în gol de la etajul al doilea. 

La locul solicitării prin 112 a intervenit un echipaj al SMURD care a transportat pacientul în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi. 

„Pacientul cu observaţie de fractură de calcaneu drept şi stâng a ajuns în UPU după o tentativă de suicid prin spânzurare, cu un fular prins de o bară din balconul propriu. 

Victima a căzut în gol de la opt metri cu impact pe calcaneu, după ce s-a desprins nodul fularului. Tânărul prezenta o marcă traumatică la nivelul coloanei cervicale”, a declarat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. 

Potrivit unor informaţii, tânărul a mai încercat să se sinucidă de două ori şi a stat internat într-un ospiciu din Austria aproximativ un an, pentru tratarea tulburărilor pe care le prezintă. 

După consultul din UPU, ieşeanul a rămas internat pe secţia de ortopedie de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării