4697
Un șarpe cu două capete este atracția unui magazin din California
Un magazin de animale exotice din California are un locatar rar: un șarpe cu două capete. Nu este o iluzie optică.

O astfel de anomalie apare o dată la o sută de mii de nașteri, spun experții. Practic, este vorba despre un embrion care nu s-a divizat complet, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.
Șerpii cu două capete nu trăiesc mult de obicei, dar Zeke și Angel, așa cum au fost botezați, sunt sănătoși și activi. Au venit pe lume acum 7 luni.
Cei care îi îngrijesc spun că ar putea ajunge la vârsta medie a speciei, adică 20-30 de ani, și să atingă aproximativ un metru și jumătate lungime.
Ca în orice echipă, mai apar și neînțelegeri. De fiecare dată când Zeke vrea la stânga, iar Angel la dreapta, urmează o mică luptă.