main logo
657

Un prizonier a fost crucificat alături de alte 36 de persoane

Un prizonier din Arabia Saudită a fost executat și crucificat. Bărbatul se numără printre cele 37 de persoane executate marți, sub acuzații de terorism.

Un prizonier a fost crucificat alături de alte 36 de persoane

Toți cei 37 de bărbați au fost acuzați cu „adoptarea unei ideologii extremiste teroriste, organizarea unor celule teroriste și punerea în pericol a păcii și securității sociale”, transmite Știri.md cu referire digi24.ro.

Unul dintre cei executați avea doar 16 ani când a fost arestat, potrivit Amnesty International. De obicei, execuțiile în Arabia Saudită sunt făcute prin decapitare, însă crucificarea după uciderea unui deținut este pusă în aplicare atunci când este vorba despre infracțiuni considerate grave de către autoritățile saudite.

Bărbații uciși marți ar fi atacat sediile serviciilor de securitate și ar fi ucis mai mulți ofițeri saudiți. Pedepsele au fost aplicate inclusiv în capitala Arabiei Saudite, Riad, dar și la Mecca și Medina.

Dintre cei executați, cel puțin 14 deținuți fuseseră condamnați pentru violențe și pentru participarea la proteste antiguvernamentale, mai susține Amnesty International.

În 2018, un saudit a fost executat, apoi crucificat, după ce a fost acuzat că a înjunghiat mortal o femeie. El a fost acuzat și de tentativă de crimă, dar și de tentativă de viol.

Guvernul saudit nu face publice statisticile oficiale privind numărul anual de execuții care au loc în regat. Însă potrivit Amnesty, cel puțin 104 persoane au fost executate în Arabia Saudită de la începutul acestui an. În 2018, se estimează că au fost executați 149 de oameni.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării