main logo
4000

Un opozant rus cheamă la vot: A pierde oportunitatea asta este de neiertat

Opozantul rus Aleksandr Nevzorov cheamă toți deținătorii pașaportului moldovenesc să iasă la vot, menționând că „fiecare vot pentru Maia Sandu este o durere pentru liderul de la Kremlin”.

Un opozant rus cheamă la vot: A pierde oportunitatea asta e de neiertatFoto: tv8.md/Aleksandr Nevzorov

„Astăzi, fiecare deținător al unui pașaport moldovenesc are o oportunitate unică de a scuipa direct în fața lui Putin. Desigur, este de neiertat să ratezi o astfel de oportunitate. (...) Fiecare vot pentru Maia Sandu este durerea Führerului de la Kremlin. Al doilea candidat (Stoianoglo) este o creatură moscovită, menită să asigure supunerea și dependența eternă a Moldovei față de Kremlin”, a scris Aleksandr Nevzorov pe o rețea socială, transmite Știri.md.

De menționat că Aleksandr Nevzorov este un cunoscut jurnalist rus. Acesta a fost acuzat de Rusia că a propagat fake news-uri privind războiul din Ucraina.

Anchetatorii ruși i-au deschis un dosar, după ce jurnalistul a scris pe rețelele sociale că forțele armate ruse au bombardat deliberat o maternitate din orașul ucrainean Mariupol, port strategic la Marea Azov.

În mai 2022, un tribunal din Moscova a decis arestarea în absență a lui Nevzorov.

Astăzi, 3 noiembrie, cetățenii moldoveni, indiferent dacă se află în țară sau peste hotare, sunt așteptați la urne să își aleagă președintele.

Secțiile de votare din țară s-au deschis la 07:00 și vor fi deschise până la 21:00. Alegătorii vor primi un singur buletin de vot, cu numele celor doi candidați care au acumulat cele mai multe voturi în primul tur: Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării