Un mort și 36 de răniți în urma atacurilor rusești în regiunea Kiev
Regiunea Kiev a fost ținta unor bombardamente masive ale armatei ruse noaptea trecută. Bilanțul a fost de un mort și 36 de răniți. Exploziile au provocat pagube materiale majore atât la infrastructura civilă, cât și în segmentul rezidențial.
Captură de ecranPreședintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că atacul a făcut parte dintr-o ofensivă aeriană de amploare, în care forțele ruse au lansat peste 670 de drone și 56 de rachete, inclusiv balistice și de croazieră, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Kievul a fost ținta principală, fiind raportate distrugeri în peste 20 de locuri din capitala ucraineană, inclusiv blocuri de locuit, o școală și o clinică veterinară.
Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații Excepționale al Ucrainei, cea mai gravă situație a fost în sectorul Darnițki, unde o parte a unui bloc cu nouă etaje a fost distrus. Echipele de salvare au reușit să extragă de sub dărâmături 27 de persoane. Operațiunile de salvare continuă deoarece sub resturile construcției ar mai putea fi captivi și alți oameni.
În cartierele Obolon și Dnipro, fragmentele de rachete căzute au lovit un bloc cu 25 de etaje aflat în construcție, imobile locative și mai multe vehicule. În suburbiile Kievului, șapte persoane au fost rănite. Salvatorii au evacuat 30 de locatari dintr-un bloc afectat din districtul Borispol.