main logo
928

Un important lider european va efectua o vizită oficială în Groenlanda

Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită oficială pe 15 iunie în Groenlanda pentru a „consolida cooperarea” cu acest teritoriu autonom al Danemarcei, râvnit de Donald Trump, a anunțat sâmbătă Palatul Elysée, potrivit France Presse.

Un important lider european va efectua o vizită oficială în GroenlandaImagine simbol

El se va deplasa acolo „la invitația” prim-ministrului Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, și a prim-ministrului danez, Mette Frederiksen, cu care se va întâlni „în comun”, a precizat președinția franceză într-un comunicat, transmite Știri.md, cu referire la hotnews.ro.

Cei trei lideri vor discuta „despre securitatea în Atlanticul de Nord și în Arctica, precum și despre subiecte legate de schimbările climatice, tranziția energetică și securitatea aprovizionării cu minerale critice”, a declarat președinția franceză.

Această vizită are ca scop „consolidarea cooperării cu Groenlanda în aceste domenii și contribuția la consolidarea suveranității europene”, subliniază aceasta.

Emmanuel Macron, care se va alătura apoi summitului G7 din Canada, va fi primul șef de stat străin care va vizita acest teritoriu de la amenințările de anexare ale președintelui american.

Donald Trump a spus de mai multe ori de la revenirea sa la Casa Albă în ianuarie, că dorește să pună stăpânire „într-un fel sau altul” pe imensul teritoriu arctic, bogat în resurse minerale și situat strategic.

Vicepreședintele SUA, JD Vance, a efectuat la sfârșitul lunii martie o vizită la Baza Spațială Pituffik din Groenlanda și a pledat pentru necesitatea unui control american asupra insulei, acuzând autoritățile daneze că și-au neglijat propriul teritoriu și spunând că Washingtonul nu mai poate ignora obiectivele chineze și ruse din zonă.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării