main logo
610

Un frizer aduce liderii politici pe capul clienților săi

Unii oameni ar merge până foarte departe pentru a face o declaraţie, iar un salon de frizerie din Serbia le acordă clienţilor săi prilejul de faimă.

Un frizer aduce liderii politici pe capul clienților săi

Frizerul Mario Hvala e un om cu multe talente şi a descoperit că o tunsoare scurtă poate aduce cu sine o înfăţişare... uneori chiar trasă de păr, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Istoria lumii e prezentă într-o frizerie discretă din Novi Sad, Serbia. Mario Hvala e artist portretist şi aparatul de ras electric e penelul său. Clientul său, Luka, va fi însoţit de Angela Merkel.

Mario Hvala a început să facă artă cu aparatul de ras acum 10 ani.

„Înainte, mă ocupam şi de pictură, dar la un moment dat mi-a venit ideea s-o combin cu tunsorile”, povestește Mario Hvala.

Executarea acestui portret, al Angelei Merkel, durează opt ore. Cel mai greu de realizat sunt ochii, spune Hvala. Dar Angela Merkel e bine redată, lucru cu care e de acord şi Luka. El abia aşteaptă să se facă remarcat din mulţime.

„Mă aştept să stârnesc reacţii. Mulţi vor fi suprinşi şi încântaţi”, spune Luka Radosavljevic.

Mario Hvala i-a înfăţişat pe toţi: Messi şi Maradona, Trump şi Putin.

Şi, prin arta lui, şi-a câştigat clienţi fideli, precum muzicianul Ducan Radevojica. Ei au devenit instantaneu faimoşi după un concert în care Ducan l-a avut înfăţişat, pe spatele capului, pe dictatorul nord-coreean Kim Jong-un.

„Într-o singură zi, devenise viral pe toate portalurile web sârbeşti şi în toată lumea”, povestește mzicianul Ducan Radevojica.

Portretul Angelei Merkel l-a transformat pe Luka Radosavljevic într-o celebritate locală. În Novi Sad, e oprit mereu de oameni care vor să se fotografieze cu el. Angela Merkel i-a înveselit ziua.

„E adorabil. Acest tânăr şi Angela Merkel, împreună... sunt foarte nostimi”, spune Dragica Ivanovic.

„Cel mai important lucru e faptul că e pe capul lui, nu al meu. Restul cade sub incidenţa libertăţii de exprimare”, afirmă Dușan Vulic.

Apariţia Angelei Merkel durează doar câteva zile, căci natura îşi urmează cursul şi capul lui Luka redevine anonim, dispărând din nou în mulţime.

Dar de fapt, nu va mai dispărea niciodată, datorită reţelelor sociale.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării