main logo
847

Un copil de 14 ani a ajuns la spital după ce s-a jucat pe calculator

Întâmplare şocantă în Botoşani, unde un adolescent de 14 ani a ajuns la spital, după ce părinţii l-au găsit leşinat în faţa calculatorului.

Un copil de 14 ani a ajuns la spital după ce s-a jucat pe calculator

Băiatul se jucase mai bine de 6 ore, fără întrerupere. Diagnosticul pus de medici a fost categoric: copilul era pur şi simplu epuizat, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro

Dependenţa tinerilor de jocurile pe computer a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii să includă din 2018 această adicţie pe lista tulburărilor psihice. Din nefericire, în România nu avem specialişti şi nici centre speciale.

Adolescentul de 14 ani a fost dus de urgenţă la spital. A pierdut noţiunea timpului şi a căzut cu capul pe masă.

Doctor Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Botoşani: ″Avea o stare de epuizare, în primul rând. Fiind luat de val de jocul de la calculator, nu s-a alimentat şi nu s-a hidratat. Ei devin mai astenici şi probabil i s-a făcut rău.”

La fel ca acest băiat sunt extrem de mulţi tineri dependenți de jocurile pe calculator, astfel încât specialiştii vorbesc despre un fenomen şi chiar de un nou tip de tulburare psihică.

Doctor Andreea Nester, medic psihiatru Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi: “Utilizarea excesivă şi compulsivă a calculatorului, chiar şi atunci când apar consecinţe negative, retragere socială, deteriorare a relaţiilor cu familia, cu prietenii, un randament scăzut la şcoală, copilul manifestă stări de oboseală cronică. Jocul este o metodă de refulare şi pasiunea asta te face să uiţi de foame, igienă.”

Experţii aseamănă aceste jocuri cu o capcană în care mulţi se pierd cu anii, iar uneori consecinţele sunt iremediabile.

Tiberiu s-a luptat cu adicţia de jocuri de la o vârstă fragedă.

Reporter: „Câte ore pe zi te joci?”
Tiberiu: „În funcţie de timpul liber pe care îl am, în medie cam 5 ore.”
Reporter: „Ai ajuns şi la extreme?”
Tiberiu: „Da, am avut şi extreme, ca de exemplu 24 de ore de joc continuu.”
Reporter: „Cum faci ca să nu ajungi la o epuizare dacă te joci perioade mai lungi de timp?”
Tiberiu: „În primul rând trebuie să menţii un stil de viaţă sănătos, încearcă să iei pauze regulate, mai ales de la contactul cu monitorul. O dată la două ore este cel mai bine, dar şi o dată pe oră este excelent.”

În România, este o criză acută de specialişti în neuropsihiatrie infantilă. De pildă, la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi sunt numai doi, iar unul se va pensiona curând.

Gabriel Oprișan, manager Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi: “Adresabilitatea este foarte mare. Cu greu facem faţă acestor solicitări. Am scos posturi la concurs, inclusiv rezident pe neuropsihiatrie infantilă, dar nu au fost ocupate.”

În urmă cu câţiva ani, tot la Iaşi a fost gândit şi un centru de prevenţie şi intervenţie pentru adicţia tinerilor faţă de tehnologie şi jocurile pe calculator însă, din lipsă de specialişti, totul a rămas la stadiul de dorinţă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării