main logo
455

Un cercetător a cultivat salată, castraveți și ridichi în Antarctica

Legume crescute la Polul Sud de către un cercetător german care a reușit să obțină 3,6 kilograme de salată, 18 castraveţi şi 70 de ridichi în Antarctica.

Un cercetător a cultivat salată, castraveți și ridichi în AntarcticaUn cercetător a cultivat salată, castraveți și ridichi în Antarctica

Cercetătorul a construit o seră de legume în apropiere de Staţia de cercetare polară germană Neumayer III. Legumele au crescut în ciuda faptului că nu există sol în acea zonă și se confruntă și cu probleme ale luminii naturale și pesticidelor, scrie libertatea.ro.

Creşterea legumelor la Polul Sud s-a bazat pe o soluţie de nutrient controlată prin calculator, cu care rădăcinile acestora au fost stropite la un interval de câteva minute.

Potrivit lui Paul Zabel de la Centrul Aerospaţial German (DLR), creşterea legumelor a fost aşteptată cu nerăbdare de echipajul staţiei Neumayer din momentul plantării acestora, la mijlocul lunii februarie.

Se aşteaptă ca, începând cu luna mai, să poată fi recoltate alte 4-5 kilograme de salată, roşii, castraveţi, ardei, ridichi şi verdeţuri în fiecare săptămână.

În timpul iernii antarctice, staţia Neumayer din Antarctica este izolată de lumea exterioară, iar echipajul, obligat să se hrănească timp de mai multe luni cu provizii, fără a putea avea acces, în general, la legume proaspete.

Prin acest proiect de un an, oamenii de ştiinţă vor să obţină cunoştinţe care ar putea ajuta viitoarele misiuni lunare şi cele de pe Marte.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării