Un centenar de la sfârșitul Primului Război Mondial, celebrat la Paris
Peste 70 de lideri politici din întreaga lume, între care preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel, participă astăzi, la Paris, la celebrarea Centenarului sfârşitului Primul Război Mondial.

La ceremonii este prezent şi preşedintele Igor Dodon.
De la ora 12:00, ora Moldovei, în a unsprezecea zi a celei de a unsprezecea luni a anului, cei 72 de preşedinţi şi şefi de guverne se vor alătura preşedintelui Emmanuel Macron la Arcul de Triumf din Paris pentru a celebra Centenarul sfârşitului Primului Război Mondial. Ora a fost aleasă pentru a marca exact momentul la care focul a fost oprit pe toate fronturile europene.
Pentru asigurarea securităţii, Ministerul francez de Interne a mobilizat 10.000 de membri ai forţelor de ordine, transmite Știri.md cu referire la news.ro.
Duminică după-amiază, liderii politici vor participa la Forumul de la Paris pentru Pace. Nu însă şi preşedintele SUA, Donald Trump, care va părăsi Franţa mai devreme.
Sâmbătă seara, toţi liderii veniţi la Paris au participat la un dineu oferit de cuplul prezidenţial francez Brigitte şi Emmanuel Macron, în incinta muzeului d’Orsay.
Ceremonia a avut o puternică încărcătură simbolică, fiind prima dată după război când preşedintele Franţei şi şeful Guvernului german se întâlnesc în acest loc.
Ziua Armistiţiului este comemorată în fiecare an la 11 noiembrie pentru a marca pacea semnată între Antanta şi Puterile Centrale la Compiegne, Franţa, eveniment ce a marcat încetarea ostilităţilor pe Frontul de Vest al Primului Război Mondial şi a intrat în vigoare începând cu ora 11.00 - cea de-a unsprezecea oră a celei de-a unsprezecea zile din a unsprezecea lună a anului 1918. Iniţial, acest armistiţiu a încetat după o perioadă de 36 de zile. Tratatul privind încetarea definitivă a ostilităţilor a fost semnat în mod formal la Versailles în 1919.