main logo
425

Un călugăr budist, arestat pentru agresiuni sexuale împotriva unor minori

Poliţia indiană a anunţat sâmbătă arestarea unui călugăr budist sub acuzaţia de agresare sexuală a unui număr de 15 minori, într-un centur de meditaţie pe care-l conducea în oraşul Bodhgaya.

Un călugăr budist, arestat pentru agresiuni sexuale împotriva minorilor

Un reprezentant al poliţiei din Bodhgaya a declarat pentru AFP că au fost formulate „acuzaţii foarte grave” împotriva călugărului Bhante Shanghpriya Sujoy, care a fost arestat miercuri şi care primea în centrul său băieţi cu vârsta între 6 şi 12 ani provenind din familii sărace, transmite Ştiri.md cu referire la Agerpres.

„Copiii susţin că au fost bătuţi şi abuzaţi sexual la şcoala budistă şi că erau închişi, fără hrană şi apă, dacă refuzau să se lase abuzaţi”, conform reprezentantului poliţiei.

În oraşul Bodhgaya, din statul indian Bihar (nord-est), se află templul Mahabodhi, unul dintre cele patru locuri sfinte asociate vieţii lui Budha. În fiecare an zeci de mii de pelerini vizitează acest templu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării