main logo
747

Un câine, confiscat și vândut pe eBay pentru datorii în Germania

Autorităţile din oraşul Ahlen, Germania, au confiscat câinele unei familii pentru că aceasta nu şi-a plătit taxele şi a vândut, ulterior, patrupedul pe eBay, pentru a recupera din banii datoraţi.

Un câine, confiscat și vândut pe eBay pentru datorii în Germania

Totul a început la finalul anului trecut, când un executor judecătoresc şi doi oficiali ai oraşului au apărut la uşa familiei pentru a confisca obiecte de valoare pentru datoriile financiare faţă de municipalitate, transmite Știri.md cu referire la B1.ro.

Familia a declarat pentru un ziar local că oficialii au încercat în primă fază să confişte scaunul cu rotile al unui membru cu dizabilităţi, dar nu a putut pentru că nu era sub proprietatea familiei. În schimb, autorităţile s-au mulţumit cu câinele de companie al casei, un mops cu pedigree, pe nume Edda.

Astfel, unul dintre ofiţerii care colectau taxe a folosit un cont privat pentru a pune cățelușa spre vânzare pe eBay, la un preţ negociabil de 750 de euro. 

O femeie a sunat vânzătorul pentru a se interesa de preţul suspicios de scăzut al câinelui. 

Un angajat al administraţiei oraşului Ahlen i-a spus femeii că patrupedul fusese confiscat de la stăpâni din cauza taxelor neplătite, adăugând că vânzarea era legală şi că Edda era sănătoasă, femeia cumpărându-l.

În cele din urmă, femeia s-a plâns de faptul că animalul suferea de probleme medicale care nu au fost menţionate la momentul vânzării. 

Aceasta a precizat că patrupedul a avut nevoie de patru operaţii din cauza problemelor la ochi. Femeia cere acum 1.800 de euro înapoi de la oficialităţi, pentru a acoperi cheltuielile cu rezolvarea problemelor de sănătate ale Eddei, dar şi banii oferiţi pe câine, 750 de euro.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării