Un bărbat înarmat cu un cuţit a fost neutralizat de poliţie la Paris
Un echipaj de poliţie a rănit grav prin împuşcare un bărbat ”ameninţător”, înarmat cu un cuţit, la Paris, după ce a ”încercat în zadar să-l someze”, potrivit Parchetului din Paris.
”Parchetul din Paris a fost înştiinţat de neutralizarea de către poliţişti din cadrul Brigăzii Teritoriale de Contact (BTC) a unui bărbat ameninţător, care ţinea un cuţit, la 1 octombrie 2024, pe bulevardul Belleville”, a cărui ”viaţă este în acest stadiu în pericol”, a anunţat Ministerul Public, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.
”Către ora (locală 16.00 (17.00, ora României), efective din cadrul Poliţiei Naţionale au fost chemate de către Poliţia Municipală în urma prezenţei unui individ care se plimba pe domeniul public cu un cuţit în mână şi nu răspundea solicitărilor”, potrivit parchetului.
”Un echipaj din cadrul BTC s-a dus la faţa locului şi a încercat în zadar să-l someze şi să folosească un pistol cu şocuri electrice, după care a făcut uz de armă de foc”, precizează parchetul.
”Două anchete au fost deschise. Una este încredinţată Districtului 2 al Poliţiei Judiciare cu privire la tentativă de omor a unei persoane depozitare a autorităţii publice”, anunţă Parchetul din Paris.
”Cealaltă este încredinţată IGPN”, poliţia poliţiei, cu privire la ”violenţe ale persoanei depozitare a autorităţii publice care au antrenat incapacitatea de muncă timp de peste opt ore”, anunţă parchetul.