main logo
1576

Un bărbat înarmat cu o sabie își căuta soacra în Centrul Vechi al Bucureştiului

Un bărbat de 31 de ani care se plimba duminică seară cu o sabie prin Centrul Vechi al Bucureştiului, a fost prins de polițiștii Poliției Locale a Municipiului București.

Bărbatul înarmat cu o sabie care își căuta soacra, reţinut

Potrivit anchetatorilor, acesta își căuta soacra ca să o pedepsească.

Duminică seară, mai multe persoane au intrat în panică după ce un bărbat a pătruns, înarmat cu o sabie, pe strada Lipscani din București.

„Bărbatul a fost observat, prima oară, de către o patrulă de Ordine Publică din cadrul Poliției Locale a Municipiului București. Era agitat și învârtea în mâini o sabie lungă de un metru. Arma albă, la vedere, i-a speriat pe trecătorii aflați în Piața Roma, aproape de miezul nopții. Incidentul a fost raportat de către polițiști Dispeceratului D.G.P.L.C.M.B. care – imediat – a trecut la monitorizarea video a persoanei. Totodată, polițiștii au început urmărirea lui N.B.F. (în vârstă de 31 de ani), iar acesta a fost interceptat chiar pe strada Lipscani. Deși i-a amenințat și i-a înjurat pe agenți, aceștia l-au imobilizat pe tânăr și l-au pus la pământ, capturându-i arma albă. După ce a fost încătușat, bărbatul a fost dus la secția Poliției Locale-Centru Istoric, pentru identificare. Acolo, N.B.F. a declarat că era supărat pe mama fostei sale concubine și... voia să o pedepsească. Cu sabia. După stabilirea identității, N.B.F. a fost condus, împreună cu corpul delict, la Secția 10 a Poliției Române”, precizează Poliția Locală București, citează Digi24.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării