main logo
597

Un bărbat a murit după ce a fost atacat de o coțofană

Un ciclist a murit în Australia după ce a fost atacat de o specie locală de coțofană, informează CNN.

Un bărbat a murit după ce a fost atacat de o coțofanăFoto: digi24.ro

Aceste păsări din Australia devin foarte agresive în timpul sezonului de împerechere, în lunile septembrie și octombrie, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Bărbatul de 76 de ani care a murit se afla pe bicicletă în parcul Nicholson din Wollongong, la sud la Sydney, iar la un moment dat a fost nevoit să tragă de ghidon pentru a evita o coțofană, potrivit poliției.

A părăsit poteca pe care se afla, a lovit un gard și a fost aruncat la pământ, suferind răni grave la cap. Bărbatul a fost transportat cu elicopterul la un spital din Sydney, dar a murit în cursul serii.

Coțofenele țin foarte mult la teritoriul lor și atacă deseori în cazul în care percep oamenii sau animalele drept amenințări pentru puii lor. 

Păsările au 35 de centimetri lungime și pot provoca răni grave din cauza ciocurilor și ghearelor ascuțite, dar și pentru că atacă brusc. Anul trecut, un copil a fost la un pas să rămână orb, după ce o coțofană l-a atacat.

Potrivit site-ului Magpie Alert, anul acesta au avut loc 1570 de atacuri, soldat cu 189 de răniți. Majoritatea atacurilor au loc pe coasta de est a Australiei, iar principalele victime sunt cicliști.

Coțofenele sunt o specie protejată în Australia și uciderea lor este interzisă prin lege.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării