main logo
539

Un bărbat a furat donațiile pentru un copil autist care tocmai își pierduse tatăl

Un bărbat din Australia a șocat întreaga comunitate prin metoda găsită pentru îmbogățire: "opera" la înmormântări.

A furat donațiile pentru un copil autist care tocmai își pierduse tatăl

Paul Pecora a descoperit în iulie anul trecut că dacă merge la înmormântări se poate îmbogăți. El a furat din sacristie chiar în momentul în care o slujbă de înmormântare avea loc, a anunțat nine.com.au.

Omul s-a „specializat” în ritm rapid. A mers la serviciile funerare pe care le descoperea urmărind anunțurile de gen din diverse ziare. Se ducea la fața locului și umbla în buzunarele celor prea marcați de dispariția cuiva drag.

Paul Pecora a fugit cu cutia milei după o înmormântare, transmite Știri.md cu referire la Libertatea.ro.

Când Shane, un bărbat în vârstă de 43 de ani, a murit, Paul Pecora a dat un anunț la ziar.

Le-a cerut celor care urmau să vină la funeralii să nu aducă flori, ci să facă donații pentru Kai, micuțul de cinci ani rămas orfan, care este autist.

Oamenii au venit cu plicuri cu bani, iar Paul Pecora le-a furat fără urmă de regret. Omul a mai încercat o „lovitură” la o înmormântare în Essendon, dar n-a reușit să „prăduiască” nimic.

El s-a predat singur la poliție, spunându-le oamenilor legii că nu s-a putut abține: „am văzut o posibilitate de a lua bani și asta am făcut”.

„Nici nu știu cine erau oamenii la a căror înmormântare am fost”, a mai adăugat hoțul. Polițiștii i-au investigat pe toți cei care au participat la funeraliile lui Shane și i-au întrebat câți bani au pus în plicuri pentru micuțul Kai.

Oamenii au fost destul de generoși, lăsând sume cuprinse între 500 și 3.000 de dolari.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării