main logo
618

Un balon cu primarul Londrei în bikini, în zbor, aproape de Parlamentul britanic

Un balon de dimensiuni foarte mari reprezentându-l pe Sadiq Khan în bikini a fost înălţat în apropierea parlamentului britanic, sâmbătă, de către opozanţi ai primarului Londrei, ca reacţie la balonul care a zburat în aceeaşi zonă, luna trecută, care îl portretiza pe Donald Trump ca pe un bebeluş în scutece.

Un balon cu primarul Londrei în bikini, în zbor, aproape de Parlament

Acţiunea a fost iniţiată de Yanny Bruere, care se declară “partizan al libertăţii de exprimare”.

În iulie, opozanţi ai lui Donald Trump au înălţat un balon reprezentându-l pe preşedintele american ca un bebeluţ în scutece, în timpul vizitei oficiale a liderului de la Casa Albă în Marea Britanie, transmite Ştiri.md cu referire la News.

“Să facem un ‘bebe Khan’ şi să vedem dacă libertatea de exprimare este acceptată în cazul tuturor”, a notat Yanny Bruere pe o pagină de crowfunding, el reuşind să strângă aproape 60.000 de lire sterline pentru acest proiect.

Bruere şi-a exprimat dezacordul cu politica primarului Londrei şi a denunţat o creşere a ratei criminalităţii în Londra.

Costumul de baie face trimitere la interdicţia, în 2016, a unei reclame pentru produse de slăbit, care era afişată la metroul londonez şi în alte mijloace de transport în comun.

Manifestaţia de sâmbătă este una autorizată. “Dacă oamenii vor să îşi petreacă ziua de sâmbătă văzându-mă într-un bikini galben, au dreptul să o facă”, a declarat primarul Londrei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării