Mama sa, o imigrantă ilegală, a plătit 3.500 de dolari pentru a-l aduce alături de ea în Statele Unite, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Jose povesteşte că în timpul traversării contrabandiştii i-au spus că îl vor denunţa autorităţilor din ţara sa, însă el nu i-a crezut.

Unchiul său, fratele mamei, l-a condus pe Jose o bună bucată de drum ca apoi să-l lase singur cu contrabandiştii ce urmau să-l treacă graniţa.

Băieţelul nu se putea baza decât pe o bucată de hârtie cu numărul de telefon şi adresa mamei sale cu care i se spusese să meargă la patrula de frontieră – apoi, cel mai probabil, după ce va fi stat câteva zile în custodie, autorităţile îl vor duce la mama sa.

În schimb Jose a fost trimis la un centru de asistenţă a minorilor imigranţi din New York, unde a fost reţinut aproape 8 luni, mama sa nereuşind să-i obţină eliberarea mai devreme. Asta întrucât Jose era ceea ce guvernul federal numeşte „minor neînsoţit” – o descriere rece pentru experienţa dramatică a unui număr îngrijorător de mare de copii nevoiţi să treacă graniţa dintre SUA şi Mexic de unii singuri, relatează New York Times.

Copiii migranţilor ilegali rămân chiar şi câteva luni în centrele de detenţie destinate imigranţilor deoarece procedurile de verificare sunt unele laborioase, în scopul protejării copiilor, spun autorităţile.

Ca şi Jose, mulţi alţi copii parcurg călătoria aceasta periculoasă – plecând din Honduras, Guatemala şi El Salvador – de unii singuri sau alături de contrabandişti pentru a se reuni cu părinţii lor aflaţi în Statele Unite. În cele mai multe cazuri părinţii trec graniţa illegal, se stabilesc undeva ca apoi să –şi cheme copiii – uneori după ani de zile.

Fenomenul copiilor de vârstă mică lăsaţi să călătorească singuri a luat amploare odată cu creşterea numărului migranţilor din America Centrală ce trec graniţa dintre Mexic şi Statele Unite.

38.189 de copiii din America centrală au fost reţinuţi la graniţa sudică pe tot parcursul anului trecut. Anul acesta în doar 3 luni numărul lor a ajuns la 37.669.

Povestea lui Jose

Mama lui Jose, o tânără de 23 de ani, este un imigrant neînregistrat, astfel că un tribunal a decis deportarea ei. Ea a plecat din Honduras în 2016 lăsându-şi fiul orfan de tată în grija rudelor. S-a stabilit în Texas, unde a început o viaţă nouă lucrând ca zugrav şi are un al doilea copil, o fetiţă în vârstă de 2 ani. Când şi-a înştiinţat rudele să-l trimită pe Jose s-a gândit că va rămâne în custodia poliţiei de frontieră cel mult câteva zile – nu s-a aşteptat deloc ca el să fie plasat într-un centru până la finalizarea procedurilor birocratice – şi ca abia după aproape 8 luni Jose să fie îmbarcat într-un avion către Houston, unde ea locuieşte alături de partenerul său.

În încercarea de a descuraja valurile de migranţi, administraţia Trump a atras în mod repetat atenţia asupra pericolelor la care părinţii îşi expun copiii – au fost cazuri de copii abandonaţi de contrabandişti, precum cel de luna trecută când un copil de 3 ani a fost descoperit plângând într-un lan de porumb – dar şi altele, în care copii au fost aproape de înec, au suferit abuzuri sexuale şi fizice sau au suportat eforturi fizice extreme.

Greutăţile şi încertitudinile nu se opresc însă odată ce copiii au ajuns în custodia autorităţilor, spun cei ce lucrează cu migranţii nou-veniţi – asta în ciuda faptului că s-a renunţat la politica separării familiilor, scrie New York Times. În cazul Patriciei, mama lui Jose asta a însemnat că de multe ori nu a putut comunica cu fiul său şi nu a avut informaţii despre ce se întâmplă cu el. „Trimiteam mesaje – uneori primeam răspuns, alteori nu. N-am mai auzit de un caz care să dureze atât de mult,” spune ea.

Jose a fost plasat sub custodia Centrelor Cayuga, o asociaţie nonprofit cu un program de asistenţă pentru copiii migranţilor finanţat din fonduri federale – el a stat aici din septembrie 2018 până luna trecută.

Biroul federal de Relocare a Refugiaţilor (Office of Refugee Resettlement) este organismul care supraveghează îngrijirea şi adăpostirea minorilor neînsoţiţi, pe care guvernul îi numeşte copii străini neînsoţiţi.

Un purtător de cuvânt a arătat într-un comunicat că în scopul protejării intimităţii şi siguranţei copiilor neînregistraţi „locul în care se află ei este confidenţial şi nu identificăm, şi nici nu discutăm cazuri individuale”.

Durata medie a custodiei în cadrul acestui tip de program federal este de aproximativ 2 luni. Cazul lui Jose a fost unul neobişnuit de complex , întrucât a presupus şi o anchetă cu privire la potenţiale probleme de siguranţă, conform unor persoane implicate în caz. Patricia declară însă că nu–şi dă seama ce poate să justifice o amânare atât de mare a reunirii cu fiul său.

Cu toate că Centrele Cayuga au spus că nu pot comenta cazuri individuale, purtătorul lor de cuvânt a explicat că durata medie a păstrării copiilor sub custodie este de 29 de zile, iar deciziile care duc la întârzieri în eliberarea lor au motive bine întemeiate.

„În unele cazuri amânările au loc din cauza unor probleme infracţionale sau care privesc bunăstarea copilului acasă, astfel că trebuie să aşteptăm soluţionarea acestora, ca măsură de siguranţă, cum e şi firesc”, a spus acesta, adăugând că potrivit documentelor centrul s-a aflat în contact strâns cu familia lui Jose - „Regretăm că mama nu e de aceeaşi părere”.

Jose trăieşte acum cu mama, sora lui mai mică şi partenerul mamei sale într-un apartament înghesuit din oraşul Bryan. Texas. Jose a împlinit 8 ani la 8 zile de la eliberare şi a avut parte de o petrecere cu tort şi baloane.

Băiatul a trecut însă printr-o grea perioadă de acomodare după doi ani de separare de mama sa, o călătorie grea, lunile în care s-a aflat sub custodie şi apoi înscrierea la şcoală într-un oraş străin. El încă încearcă să-şi găsească echilibrul şi are uneori izbucniri emoţionale necontrolate.

O poveste trasă la indigo

O altă imigrantă ilegală din oraşul Bryan, cunoştinţă a Patriciei a plecat din El Salvador lăsându-şi fiul în urmă. Acesta avea 12 ani când a trecut graniţa însoţit de o rudă, un adolescent cu câţiva ani mai mare. Un adolescent de 15 ani acum, Ernesto spune că s-a străduit din greu să înveţe engleza şi să să se obişnuiască cu mama sa alături – el avea doar 4 ani când mama sa a părăsit ţara.

El spune că şi alţi colegi de la liceul său au trecut prin aceeaşi experienţă înfricoşătoare de traversare a râului cu ape repezi Rio Grande pentru a ajunge în Statele Unite la părinţii lor, dar nu vorbesc despre asta între ei.

Ambele mame au simţit nevoia să-şi justifice alegerea de a începe o nouă viaţă în Statele Unite fără copiii lor.

Jesus, mama lui Ernesto, spune că violenţa tot mai brutală a bandelor a făcut-o să se decidă să plătească un contrabandist pentru a-l aduce în SUA:

„Se afla în mai mare pericol acolo, de asta am horătât să-l chem la mine. E un risc pe care trebuie să ni-l luăm, indiferent de ce va fi. Nu pot pune în cuvinte, de când îi laşi acolo şi până îi revezi – e totul copleşitor. Treci prin atâtea stări, că nu găseşti cuvinte pentru ele.”

Patricia a spus că ştia prea bine riscurile călătoriei, fiind mai liniştită că cel puţin fratele ei îl însoţea pe Jose mare parte din drum, dar tot neputând să doarmă gândindu-se la trecerea graniţei „deoarece am văzut o mulţime de ştiri referitoare la tragediile prin care au trecut cei din ţara mea, la moartea unora dintre ei”.