3312
Un avion s-a prăbușit pe o autostradă din Franța
Trei persoane şi-au pierdut viaţa duminică în prăbuşirea unui avion de turism pe o autostradă din Franţa, relatează AFP.
Accidentul, care s-a produs după-amiază în regiunea Parisului, pare să fi avut loc după ce aparatul de zbor Cessna a lovit o linie de înaltă tensiune. Niciun vehicul nu a fost afectat pe autostradă, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.
"Cei trei ocupanţi ai avionului care tocmai decolase de pe aerodromul Lognes au murit", a indicat parchetul.
Victimele sunt "doi bărbaţi şi o femeie", a adăugat sursa citată.
Autostrada a fost blocată în ambele sensuri de circulaţie, a anunţat o sursă din poliţie.