Un avion militar rusesc s-a prăbuşit după ce a survolat Crimeea: 29 de persoane au murit
Cel puțin 29 de persoane au murit, după prăbușirea unui avion militar rusesc care survola Crimeea. Principala ipoteză a autorităților este o problemă tehnică.
Foto: TASSUn avion de transport militar rusesc s-a prăbuşit marţi după ce a survolat Peninsula Crimeea anexată, omorând toate cele 29 de persoane aflate la bord, a informat agenţia rusă de presă TASS, citând Ministerul rus al Apărării, transmite Știri.md cu referire la observatornews.ro.
Contactul cu aparatul, un avion An-26, a fost pierdut luni în jurul orei 18:00 ora Moscovei, iar anchetatorii Ministerului Apărării lucrează la locul accidentului, potrivit aceleiaşi surse.
Dintre cele 29 de persoane decedate se numără 23 de pasageri şi şase membri ai echipajului, potrivit ministerului, citat de TASS.
Nu au fost găsite semne de impact extern pe epava aeronavei, potrivit aceleiaşi surse, care a afirmat că principala ipoteză în acest moment este o defecţiune tehnică.