main logo
12485

Un avion MiG-21 al aviaţiei române a dispărut de pe radar: 5 morți

O aeronavă MiG 21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar astăzi, la ora 20:03, a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localitățile Cogealac si Gura Dobrogei.

Un avion MiG-21 al aviaţiei române a dispărut de pe radar: 5 morțiFoto: digi24.ro

Aeronava decolase de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, în jurul orei 19.50, transmite Știri.md cu referire la Ministerul Apărării Naționale al României.

Au fost declanșate de urgență operațiunile de căutare-salvare. Un elicopter IAR-330 Puma a decolat de urgență spre zona posibilului impact, iar echipajele de intervenție ale ISU Dobrogea au pornit, de asemenea, spre această zonă.

Membrii echipajului elicopterului IAR 330-Puma, aflat în misiune de căutare-salvare pentru aeronava MiG 21 LanceR, au fost găsiți decedați în zona localității Gura Dobrogei, la aproximativ 11 km de aerodrom.

Elicopterul IAR 330-Puma, decolat astăzi, în jurul orei 20:21, în misiune de căutare-salvare a aeronavei Mig 21 LanceR, a pierdut legătura radio cu turnul de control și a dispărut de pe radar în jurul orei 20:44.

Pilotul raportase condiții de vreme nefavorabilă și primise ordin să se întoarcă la bază.

Ultima poziție cunoscută a elicopterului, care avea la bord un echipaj format din cinci militari, este zona localității Gura Dobrogei, la aproximativ 11 km de aerodrom. Nu se cunoaște starea echipajului sau a aeronavei. Și în acest caz s-au declanșat operațiunile de căutare-salvare.

Nu sunt încă informații certe, la acest moment, nici despre pilotul sau aeronava MiG 21 LanceR.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării