Un avion F-16 românesc a doborât, în premieră, o dronă ucraineană în Estonia
Un avion românesc din forța de Poliție aeriană NATO din țările baltice a doborât luni o dronă ucraineană în spațiul aerian al Estoniei. Intervenția, confirmată de ministrul interimar român al Apărării, Radu Miruță, marchează prima astfel de interceptare a aviației române.
Foto: Forțele Armate RomâneOficialii estonieni au declarat că drona, de proveniență ucraineană, se îndrepta spre Rusia și ar fi deviat de la traiectorie din cauza interferențelor echipamentelor antidronă rusești, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Drona s-a prăbușit ulterior într-o zonă mlăștinoasă din sud-estul Estoniei. Oficialii estonieni au precizat că dispozitivul a fost detectat de sistemele radar și că locuitorii din zonă au fost avertizați să se adăpostească, înainte ca drona să fie doborâtă. Echipe de intervenție au fost trimise pe teren pentru a localiza resturile și a se asigura că acestea nu prezintă pericol de explozie.
Intervenția reprezintă o premieră, deoarece statele baltice au evitat anterior doborârea dronelor intrate accidental în spațiul aerian pentru a nu provoca pagube colaterale.