main logo
5095

Un avion cu 189 de persoane la bord s-a prăbușit în mare

Un avion al companiei indoneziene low-cost Lion Air s-a prăbuşit în mare la câteva minute după decolarea de pe aeroportul internaţional din Jakarta. Aeronava avea 189 de persoane la bord, au anunţat Ministerul Transporturilor şi salvatorii.

Un avion cu 189 de persoane la bord s-a prăbușit în mare

„Avionul transporta 178 de pasageri adulţi, un copil şi doi bebeluşi, precum şi doi piloţi şi cinci membri ai echipajului. Avionul a cerut să revină la bază înainte de a dispărea în cele din urmă de pe radare”, a declarat Sindu Rahayu, director general al aviaţiei civile în Ministerul Transporturilor.

Salvatorii au descoperit resturi ale aeronavei Boeing 737 care s-a prăbuşit la câteva minute după decolare, transmite Ştiri.md cu referire la agerpres.ro.

„Am găsit veste de salvare, telefoane mobile şi bucăţi din aeronavă. Fuselajul avionului Boeing 737 MAX 8 s-ar afla pe fundul mării, la o adâncime de circa 35 metri. Nu ştim dacă există supravieţuitori. Sperăm, ne rugăm, dar nu putem confirma”, a declarat şeful Agenţiei pentru căutare şi salvare Muhammad Syaugii. 

Bucăţi din aeronavă, inclusiv scaune, au fost găsite în apropierea unei instalaţii de rafinare din larg, a declarat un oficial al firmei de stat din domeniul energiei Pertamina.

Zborul JT610 a decolat la ora locală 06:20 de pe aeroportul din Jakarta şi urma să aterizeze o oră mai târziu la Pangkal Pinang, capitala regiunii miniere Bangka-Belitung.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării