UE se opune reprimirii Rusiei la discuţiile dintre liderii G7
Uniunea Europeană se opune invitării necondiţionate a Rusiei să participe din nou la discuţiile liderilor din G7 (grupul celor mai puternic industrializate țări), a declarat joi agenţiei Reuters un oficial european de rang înalt, ca reacţie la o idee lansată de preşedintele american Donald Trump.
Foto: g4media.roLiderii celor mai avansate şapte ţări industrializate din lume se vor reuni la sfârşitul săptămânii la Biarritz, în sudul Franţei, transmite Știri.md cu referire la g4media.ro.
Formatul a fost G8 până în 2014, când Rusia a fost exclusă din cauza anexării Crimeei, teritoriu ucrainean, şi a susţinerii rebelilor pro-ruşi din estul Ucrainei.
Sub rezerva anonimatului, sursa Reuters a precizat că motivele excluderii Rusiei „rămân valabile” şi orice ofertă de revenire necondiţionată ar fi „contraproductivă” şi „un semn de slăbiciune”.
Reamintim că președintele american, Donald Trump, și-a arătat disponibilitatea de a reprimi Rusia în G7 într-o declarație la Casa Albă înainte de a începe discuțiile cu președintele Klaus Iohannis.