main logo
379

UE îi dă asigurări Theresei May asupra statutului frontierei cu Irlanda

Liderii UE i-au dat joi asigurări primului ministru Theresa May că vor încerca să ajungă la un nou acord cu Marea Britanie până în 2021, astfel încât controversatul statut al frontierei cu Irlanda să nu fie instituite niciodată.

UE îi dă asigurări Theresei May asupra statutului frontierei cu IrlandaUE îi dă asigurări Theresei May asupra statutului frontierei cu Irlanda

Irlanda a blocat o prevedere care fusese inclusă într-un proiect anterior al acordului cu UE care promitea Marii Britanii că blocul comunitar va încerca să îi dea mai multe asigurări în privinţa statutului frontierei cu Irlanda mai târziu, relatează Ştiri.md cu referire la mediafax.ro.

„Nu este deschisă pentru renegociere", au declarat cei 27 de lideri ai statelor membre într-o declaraţie comună privind acordul de Brexit pe care l-au convenit cu Theresa May la sfârşitul lunii noiembrie. Premierul britanic a revenit la Bruxelles pentru a cere asigurările de care ar avea nevoie pentru ca acordul să fie adoptat de Parlamentul de la Londra.

Blocul comunitar a transmis că doreşte să „stabilească cât mai curând posibil un parteneriat cu Marea Britanie în viitor" şi că ar avea ca scop să îl pună în aplicare până la sfârşitul anului 2020", astfel încât să nu mai fie necesară declanşarea sistemului de control la frontieră".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării