stiri Logo
main logo
main logo
418

UE: Euro digital și energie ieftină în planul „O singură Europă, o singură piață”

Implementarea monedei euro digital, înființarea unui Centru pentru materii prime critice, precum și scăderea prețurilor la energie prin decarbonizare până în 2027. Sunt principalele măsuri ale angajamentului asumat de principalele instituții ale Uniunii Europene.

UE: Euro digital și energie ieftină în planul „O singură Europă, o singură piață”Foto: IPN

În cadrul reuniunii informale a Consiliului European din Cipru, reprezentanții principalelor instituții ale blocului comunitar au semnat foaia de parcurs „O singură Europă, o singură piață”, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Documentul stabilește un calendar de acțiune accelerat pentru perioada 2026-2027, vizând eliminarea celor mai dăunătoare bariere de pe piața unică și reducerea prețurilor la energie prin proiecte precum „autostrăzile energetice”.

Moneda euro digital va reprezinta o opțiune de plată exclusiv europeană, care va permite utilizatorilor să facă plăți cu telefonul sau cardul oriunde în zona euro. Legislația necesară vă fi adoptată în cursul acestui an. În privința Centrului pentru materii prime critice, ținta de implementare este finalul anului curent.

Pilonul dedicat reducerii prețurilor la energie și decarbonizării include un set de inițiative, precum proiectul „autostrăzile energetice”, pachetul european pentru rețele și revizuirea guvernanței uniunii energetice. Totodată, foaia de parcurs mai prevede lansarea „gigafabricilor” de Inteligență Artificială și a actelor legislative pentru cipuri și tehnologie cuantică.

Pentru a garanta succesul acestui plan, instituțiile europene au convenit să monitorizeze trimestrial progresul pentru a identifica obstacolele și a coordona acțiunile necesare. Această strategie integrată urmărește să combine o piață unică mai echitabilă cu o politică industrială care să protejeze capacitatea Europei de a produce și inova.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici