main logo
691

UE anunţă un fond special destinat Ucrainei, în valoare de 100 miliarde euro

Uniunea Europeană (UE) propune un fond special dotat cu 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, în marja Cadrului Financiar Plurianual (CFP) pe perioada 2028-2034, anunţă miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin, relatează AFP.

UE anunţă un fond destinat Ucrainei, în valoare de 100 miliarde euroImagine simbol

„Vom rezerva până la 100 de miliarde de euro în afara plafoanelor CFP destinate Ucrainei, cel mai strategic partener al nostru”, a anunţat în faţa membrilor Parlamentului European (PE), la Bruxelles, comisarul european, transmite Știri.md cu referire la news.ro.

„Acesta este un angajament pe termen lung în vederea relansării (economice) şi reconstrucţiei Ucrainei”, a dat el asigurări

Acest fond va ajuta totodată Ucraina pe „calea către aderarea la Uniunea Europeană”, a anunţat, la rândul său, preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

UE este principalul donator al Ucrainei, căria i-a plătit deja peste 165 de miliarde de euro după invazia rusă, în februarie 2022, anunţa săptămâna trecută Ursula von der Leyen.

Ucraina este în mod oficial un stat candidat la aderarea la UE, pe care multe state membre vor să o vadă concretizându-se până în 2030.

Negocieri în acest sens sunt însă foarte întreunate de către Ungaria lui Viktor Orban, care s-a opus până în prezent prin veto.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării